POMPIERII CĂLĂRĂȘENI AU FOST ÎN VIZITĂ LA ȘCOALA GENERALĂ DIN CHISELET
Pompierii militari au desfășurat astăzi o activitate de informare preventivă și prezentare a tehnicii de intervenţie la Școala Generală din comuna Chiselet.
La această activitate au participat pompierii militari cu tehnică de intervenţie de la Garda Chiselet, cât și cadre de la Reşedinţa Inspectoratului.
Elevii din Chiselet au primit cu bucurie vizita pompierilor militari.
“Copiii au fost foarte încântați de prezența pompierilor militari și au asistat captivați la toate demonstrațiile salvatorilor. Au pus și foarte multe întrebări, la care desigur au primit și răspunsuri.
De asemenea, s-au făcut alături de pompieri foarte multe fotografii si clipuri video, iar vremea frumoasă a fost un avantaj real pentru desfășurarea întregii activități cu succes”, a declarat pe pagina de socializare, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Știrbei al județului CălărașiPlutonier adjutant șef Ovidiu Ștefan Tătăranu.