România a găzduit, în perioada 19-24 mai, mai multe competiții sportive dedicate polițiștilor. Acestea concursuri sunt organizate o dată la doi ani și sunt intitulate „IPA Games” 2024. Luna aceasta a avut loc cea de-a treia ediție a competiției. La start s-au prezentat sportivi din 31 de țări, iar cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, s-au făcut remarcați și au câștigat medalii de aur la probe pe echipe.
„Astfel, îi putem aminti pe colegii nostri: de la Biroul Pregătire Profesională, inspector de poliție Robert Olaru, la proba pe echipe tir sportiv 20 de metri, cu pistol de calibru 9×19 mm și șeful Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, subinspector de poliție Culea Olimpian, la proba pe echipe 5.000 de metri cross, la categoria 18-34 de ani”, transmit reprezentanții IPJ Călărași.