URMĂREȘTE-NE

CORONAVIRUS

POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI, CONTROALE PENTRU RESPECTAREA MĂSURILOR ANTI-COVID

Ieri, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea virusului COVID-19.

Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 67 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 564 de obiective de interes.

În vederea respectării măsurilor de siguranță polițiștii au controlat 392 de mijloace de transport, 58 fiind mijloace de transport în comun.

De asemenea, polițiștii au verificat 1.566 de persoane, dintre care 586 aflate în izolare și carantină.

Totodată, pentru nerespectarea măsurilor de siguranță au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății cetățenilor.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată. Aceștia recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanța fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună riscului îmbolnăvirii.

Sursa foto: digi24.ro

Continue Reading
La Top