Nu este vorba de vreun caz demn de filme polițiste ci de o acțiune preventivă a Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
Polițiștii au fost primiți cu curiozitate de micuții din județ care au învățat ce înseamnă siguranța în școală,
siguranța în mediul online și siguranță pe drumurile publice.
Oamenii legii i-au învățat că la școală, un comportament civilizat și corect le poate aduce apreciere din partea profesorilor, dar și prieteni adevărați printre colegi, dar că
și zi fără incidente de circulație în care să fie implicați copiii este o binecuvântare.
Reprezentanții IPJ Călărași le-au spus școlarilor că pentru a fi în siguranță în mediul on-line, trebuie să respecte câteva reguli:
să fie atenți cu programele sau materialele gratuite pe care le descarcă de pe Internet, să dea dovadă de respect pe rețele de socializare, fără să trimită imagini sau mesaje jignitoare altor persoane, să evite să ofere persoanelor „întâlnite” pe Internet informaţii personale despre ei sau familia lor.
sursa foto – Școala Gimnazială Unirea