URMĂREȘTE-NE

POLITICĂ

PETIȚIE ÎNAINTATĂ DE PSD PENTRU SPRIJINIREA SATELOR ȘI A FERMIERILOR ROMÂNI, LA PARLAMENTUL EUROPEAN

Marți, 23 mai a.c., la Parlamentul European a fost înregistrată petiția inițiată de Partidul Social Democrat și PES Activists Romania pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români.

Conform inițiatorilor, satele românești și comunitățile din mediu rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene.

În acest sens, prin prezenta petiție, semnată de sute de fermieri, antreprenori, oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și persoane care trăiesc sau lucrează în mediul rural, Partidul Social Democrat solicită o mai mare atenție din partea instituțiilor europene pentru problematicile, provocările și nevoile din mediu rural.

Astfel, Partidul Social Democrat cere organizarea unei dezbateri la nivel înalt privind mediul rural, creșterea fondurilor europene alocate zonelor rurale la revizuirea bugetului european pe termen lung și măsuri europene integrate pentru creșterea nivelului de trai și sprijinirea sectoarelor economice și a agriculturii din comunitățile mici.

Campania, începută chiar în săptămâna în care a fost celebrată Ziua Europei, s-a desfășurat sub deviza #SateRomâneștiCuBaniEuropeni și a fost depusă la Parlamentul European chiar în perioada în care are loc la Bruxelles un nou protest al fermierilor români.

Continue Reading
La Top