PERMISE AUTO FALSE, VÂNDUTE PE TIKTOK! REȚEAUA MAFIOTĂ CARE FALSIFICA ACTE, PRINSĂ ÎNTR-O ANCHETĂ DE AMPLOARE
O rețea de falsificatori care furniza permise auto și acte de identitate false a fost destructurată de procurorii DIICOT, după o amplă operațiune desfășurată în 11 județe și în Capitală. Nu mai puțin de 95 de percheziții au avut loc simultan, iar 50 de suspecți au fost ridicați și duși la audieri. Ancheta a scos la iveală o structură piramidală bine organizată, în care liderii conduceau afacerea ilegală, iar membrii de rang inferior recrutau clienți și colectau bani.
Gruparea, formată în Argeș, vindea permise de conducere și cărți de identitate contrafăcute cu prețuri între 500 și 3.000 de euro. Totul era promovat ostentativ chiar pe internet! Membrii rețelei își prezentau „serviciile” pe rețelele sociale și postau filmulețe pe TikTok în care se lăudau cu documentele pe care le realizau ilegal. Într-unul dintre clipuri, aceștia exclamau cu mândrie: „Artă, mă, artă!”.
În spatele acestei operațiuni ilegale s-ar afla cinci grupări interconectate, iar punctul de legătură pare să fie un individ de 69 de ani din București, recunoscut drept un falsificator de documente. Anchetatorii au descoperit că rețeaua oferea acte care păreau autentice și chiar sugera că le înregistrează în bazele de date oficiale ale autorităților.
FALSURI VÂNDUTE PENTRU ORICINE PLĂTEA
Printre clienții care au apelat la serviciile acestei rețele se numără atât cetățeni români, cât și străini din Pakistan și Turcia. Unii dintre aceștia aveau nevoie de documentele false pentru a călători fără probleme prin Europa. Alții, persoane care nu știau să scrie sau să citească, și-ar fi obținut permisele de conducere ilegal, fără să susțină examenul necesar.
Autoritățile au încadrat faptele în mai multe infracțiuni grave: fals în acte, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic și conducerea unui vehicul fără permis. După audierile de la Pitești, anchetatorii vor stabili implicarea fiecărei persoane și măsurile legale care se impun.
Cazul rămâne în atenția procurorilor, care analizează și posibilitatea ca anumite documente să fi fost folosite în alte infracțiuni. Ancheta este abia la început, iar rețeaua care a sfidat legea promovându-și ilegalitățile pe internet ar putea avea mult mai mulți membri și complici.