URMĂREȘTE-NE
Droguri vândute la Călărași

ACTUALITATE

PERCHEZIȚII LA DOI TRAFICANȚI DE DROGURI CARE VINDEAU SUBSTANȚE INTERZISE ÎN CĂLĂRAȘI

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat, joi, 4 aprilie, mai multe percheziții în municipiul Bucureși și județul Ilfov, în caadrul unui dosar în care două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată. Unii dintre clienții celor două persoane erau chiar din județul Călărași. 

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, acestea ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, cantități de canabis mai multor consumatori din București și județul Călărași, una dintre persoane fiind furnizorul de drog de risc al celeilalte. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la data de 4 aprilie 2024, în municipiul București și județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate peste 8,5 kilograme de canabis, destinate comercializării, aproximativ 300.000 de lei, cântare electronice și grindere, precum și alte mijloace de probă”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

De asemenea, trei mașini au fost puse sub sechestru. Ieri, 5 aprilie, procurorii DIICOT au reținut pentru 24 de ore cele două persoane și le-au prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale Poliția Română și de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Continue Reading
La Top