Pedepsele pentru trafic de droguri devin mult mai aspre. Noua lege adoptată de Camera Deputaților, cameră decizională, se referă la cei care comercializează, produc sau dețin substanțe de mare risc, nu și la cei care consumă.
Totuși, parlamentarii vor să dezbată un proiect care să înăsprească pedepsele și pentru consumatori. Între timp, în țara noastră, vârsta de consum a scăzut semnificativ. În centrele de reabilitare sunt copii chiar și de 10 ani care se luptă cu dependența de substanțe interzise.
Cultivarea, producerea, fabricarea și punerea în vânzare de droguri de risc – cum ar fi canabisul sau ecstasy – sunt doar câteva din infracțiunile care vor fi pedepsite mai aspru.
Ioan Cupșa, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României, susține că în legătură cu traficul, producerea drogurilor de risc – limitele pedepselor erau de la 2 la 7 ani, și ca urmare a inițiativei, se va ajunge la o pedeapsă între 3-10 ani. Consumul de droguri de risc și mare risc în România nu este pedepsit. Deci consumatorii nu pot fi arestați.
În cazul drogurilor de mare risc, cum este de exemplu cocaina, pedepsele vor fi şi mai mari. Pot să ajungă până la 15 ani de închisoare.
Înainte de a fi adoptat de Camera Deputaţilor, proiectul de lege avea în componență și un articol care făcea referire la consumul propriu, iar persoanele prinse riscau închisoare între 3 luni și 2 ani, cu sau fără amendă – însă după reexaminare, articolul au fost eliminat.
În acest moment, legea face referire doar la deţinere. Pedepsele pot ajunge până la 3 ani, sau se rezumă la amendă, în funcţie de cantitate.
Aceste modificări vin în contextul în care consumul este în creştere la noi. Un raport al Agenției Naționale Antidrog arată că vârsta celor care încep să ia substanțe interzise de mare risc a coborât.
Sursă: stirileprotv.ro