Pierderea unei persoane apropiate reprezintă o provocare și totodată o situație foarte delicată. În astfel de momente, sentimentele resimțite sunt foarte apăsătoare, iar astfel organizarea ceremoniei de înmormântare poate fi realizată doar cu ajutorul unei firme de servicii funerare.
În acest sens, am decis să îți prezentăm care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi atunci când îți propui organizarea ceremoniei de înmormântare, astfel încât să poți depăși cât mai ușor acest moment dificil:
Solicitarea ajutorului
Înainte de toate, este important să soliciți ajutorul unei firme de servicii funerare din apropiere. De exemplu, dacă locuiești în Călărași, poți solicita ajutorul unei firme de servicii funerare Calarasi astfel încât intervenția să poată fi realizată cu promptitudine.
Pentru o planificare atentă a înmormântării, este foarte important să îți păstrezi calmul. Iar atât timp cât vei solicita serviciile unei firme din apropiere, cel mai probabil că vei primi tot sprijinul de care ai nevoie, în cel mai scurt timp posibil.
-
Stabilirea datei pentru înmormântare
Odată ce ai solicitat serviciile de care ai nevoie, va trebui să stabilești și data în care va fi organizată înmormântarea precum și locul în care va fi oficiat evenimentul.
Împreună cu familia, va trebui să te gândești la locul de veci pentru persoana decedată.
-
Obținerea ajutorului de deces
Acest eveniment trist poate fi destul de costisitor, iar în acest sens poți beneficia de un ajutor din partea statului pentru înmormântare.
Pentru a obține acest ajutor, vei avea nevoie de certificatul de deces. Procedura de obținere a ajutorului de înmormântare trebuie începută cât mai curând, pentru a putea primi rapid banii de care ai nevoie pentru organizarea ceremoniei.
Transportul persoanei decedate este, în mod obișnuit, un serviciu oferit de către firma la care apelezi. Cu toate acestea, ar trebui să te asiguri că vei beneficia de acest serviciu atât de important.
Ceremonia de înmormântare implică o multitudine de tradiții și obiceiuri, iar aranjamentele florale sunt prezente, de asemenea, la acest eveniment.
Este important ca firma la care apelezi să îți ofere posibilitatea de a solicita diferite aranjamente florale, așa cum sunt jerbele, coroanele sau chiar buchetele, de care ai nevoie.
În final, va sosi și ziua înmormântării, zi cu o foarte mare încărcătură emoțională. În această zi se va ține slujba de înmormântare, nu numai la biserică ci și la cimitir. La finalul slujbei de la cimitir, se va ține un parastas.
Organizarea acestei pomeni poate fi destul de complicată, dată fiind complexitatea sa, caz în care firma de servicii funerare se dovedește a fi iarăși de mare ajutor.
Atât timp cât faci alegerea potrivită din acest punct de vedere, firma de servicii funerare contactată se va putea ocupa inclusiv de organizarea acestui parastas, oferindu-ți meniurile necesare, de dulce sau de post, în funcție de data la care se organizează parastasul.
Acestea fiind prezentate, sperăm că informațiile oferite în rândurile anterioare îți vor fi de ajutor pentru a duce la bun sfârșit organizarea tristului eveniment de care ești responsabil.