URMĂREȘTE-NE

BREAKING NEWS

PASAJUL DE LA DRAJNA AR PUTEA FI FINALIZAT LA SFÂRȘITUL ACESTUI AN

Viceprim-ministrul României și ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, a fost prezent, la Călărași, în data de 11 ianuarie 2022, la invitația președintelui Consiliului Județean (CJ), Vasile Iliuță. 

La sediul CJ Călărași, vicepremierul României s-a întâlnit cu conducerea administrației județene, parlamentarii de Călărași și primarii mai multor localități călărășene pentru a discuta despre dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ.

Cu această ocazie, șeful CJ, Vasile Iliuță, a adus în atenția oficialului Guvernului României cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră ale județului Călărași și a prezentat demersurile efectuate până la acest moment și stadiul în care se află aceste investiții importante pentru modernizarea drumurilor județene.

“Mulțumim domnului vicepremier pentru prezență. Astăzi, am analizat problemele județului Călărași, împreună cu Sorin Grindeanu și edilii localităților”, a subliniat liderul CJ Călărași, Vasile Iliuță.

După ce Grindeanu s-a întâlnit cu edilii comunelor județului, a urmat o conferință de presă, în cadrul careia a vorbit despre oportunitățile de dezvoltare a drumurilor județene. Acesta a anunțat că deși termenul de finalizare a pasajului Drajna este anul 2023, constructorul și-a luat angajamentul că lucrările vor fi finalizate până la finele acestui an.

“Vă mulțumesc pentru invitație. Am avut întalnire cu toți primarii, indiferent de culoarea politică, din județul Călărași, care au ridicat diverse probleme ce țin de Ministerul Transporturilor, fie că vorbim de pasaje, de lungimi de cale ferată, de ceea ce înseamnă dragajul pe Brațul Borcea, fie că vorbim de Legea achizițiilor publice. Toate acestea au fost discutate mai devreme. Astăzi, se predă amplasamentul la pasajul de la Drajna. Din discuțiile avute cu constructorul, deși termenul de finalizare e în 2023, acesta s-a angajat să îl finalizeze la sfârșitul acestui an. S-au făcut pași importanți în asocierea Consiliilor Județene Galați, Brăila, Ialomița și Călărași, pentru drumul TransRegio de la Galați, Brăila, la Călărași. Vreau ca Ministerul Transporturilor să le dea către autoritățile locale (n.r. Grindeanu își dorește descentralizarea anumitor lucrări). CNAIR are în gestiune foarte multe priecte și din păcate este sufocat de toate acestea. La Calărași, lucrările vor merge către Municipiu, pentru a se derula, pentru a putea fi urmărite mai bine. Experiența de până acum ne-a aratat că este necesar acest pas important și că poate fi o soluție pentru implementarea mai rapidă a proiectelor de care vă aminteam. Am discutat și cu primarul de la Oltenița. Sunt 2 probleme majore, cea legată de varianta ocolitoare și cea legată de DN 4, de accesul de la București spre Oltenița. Trebuie găsită altă variantă de finanțare pentru aceste proiecte. Îmi doresc ca centura și DN 4, de la Oltenița la București să intre într-un proiect de modernizare”, a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul conferinței de presă.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top