PAS IMPORTANT FĂCUT DE ADMINISTRAȚIA BEȘTEA: SECȚIA DE OBSTRETICĂ-GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL OLTENIȚA, REDESCHISĂ.
Administrația Beștea face un pas important în restabilirea normalității în cadrul Spitalului Municipal Oltenița.
După o perioadă îndelungată, luni, 10 martie a.c., a fost anunțată redeschiderea secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Oltenița. Amplul proces de reabilitare energetică a fost finalizat de curând, totuși din dorința de a le asigura cetățenilor serviciile medicale necesare, municipalitatea a urgentat procesul de reluare a activității.
Secția de Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Oltenița vine în întâmpinarea problemelor de sănătate ale pacienților cu o serie de îmbunătățiri. Pe lângă mobilierul și echipamentele medicale de ultimă generație, secția se bucură de prezența a nu mai puțin de șapte medici specialiști pregătiți să intervină în orice moment.
Poate unul dintre cele mai notabile aspecte din cadrul întregului proces de reabilitare este noua secție de neonatologie. Prin intermediul acesteia, noi-născuții vor putea fi îngrijiți în condiții optime încă din primele momente ale vieții.
După o serie de scandaluri care au plasat Spitalul Municipal Oltenița pe primele pagini ale ziarelor în ultimii ani, eforturile echipei Bestea-Onofrei pare că dau rezultate.
Într-o postare pe rețelele sociale, Mihăiță Beștea, primarul municipiului Oltenița, se arată mulțumit de activitatea lui Cristinel Onofrei, managerul unității spitalicești, recunoscându-i meritele în reușita acestui proiect.