Consiliul Național al Partidului Forța Dreptei a decis ieri, 15 februarie, să îl susțină pe candidatul independent Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Decizia din Consiliul Național a fost luată cu unanimitate de voturi.
„Membrii noștri, simpatizanții noștri și cei ai candidatului susținut de partidul nostru, vom fi alături de domnia sa în această campanie bazată pe bun-simț, pe onestitate, pe responsabilitate și respect. Susținem Nicușor Dan pentru o Românie dreaptă și modernă”, a transmis Camelia Dăscălescu, vicepreședinta BPJ Călărași al Partidului Forța Dreptei.
Până acum, și-au mai anunțat candidatura la alegerile prezidențiale Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR), Elena Lasconi (USR), Călin Georgescu (independent, susținut de AUR) și Daniel Funeriu (independent).