URMĂREȘTE-NE

SĂNĂTATE

PARTENERIAT ÎNTRE CONSILIUL JUDEȚEAN ȘI MINISTERUL SĂNĂTĂȚII. NOI ECHIPAMENTE MEDICALE AU SOSIT LA SPITALUL DIN CĂLĂRAȘI

Spitalul Județean de Urgență Călărași continuă să primească, de la Ministerul Sănătății, echipamente medicale, prin intermediul unui proiect al Consiliului Județean, demarat în anul 2018. Chiar în data de 26 septembrie a.c., două mese noi de operații au intrat în dotarea Blocului operator, potrivit administratorului public al Județului Călărași, Bogdan Mihai. De asemenea, unitatea sanitară a primit şi alte echipamente, printre care enumerăm: nebulizatoare și aspiratoare de secreții pentru copii, electrocauter, lămpi pentru sterilizare, dar şi diferite piese de mobilier medical. Până la sfârșitul anului, instituția medicală de pe malul Borcei se va îmbogăți cu alte astfel de echipamente, printre acestea numărându-se și aproximativ 200 de paturi noi.

Prin intermediul acestui proiect, se acoperă nevoile stringente pe majoritatea secțiilor Spitalului Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” Călărași, iar astfel se va îmbunătăți actul medical.

“După cum știți, acum ceva timp, am anunțat că Spitalul Județean de Urgență primește cea mai mare finanțare pe dotarea de echipamente din ultimul an. Vorbim de un proiect inițiat de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, în ceea ce privește dotarea spitalului cu echipamente, cu o cofinanțare de 90% de la Ministerul Sănătății și 10% din bugetul Consiliului Județean. Cum spun mereu, ideea de a aduce normalitatea implică o muncă constantă și  vine de la orice: atitudine, echipamente, medici. Normalitatea vine pe toate planurile. Să nu ne imaginăm că ea se întâmplă singură. Se întâmplă printr-un efort susținut al oamenilor din Consiliul Județean și din spital, cu sprijinul, desigur, al colegilor din Direcția de Sănătate Publică, al colegilor de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Totul reprezintă o activitate continuă. Vorbim de un proiect în valoare de aproximativ 14 milioane de lei, aici incluzând, după cum spuneam, și finanțarea de 10% a Consiliului Județean. Pot să vă spun că, până la acest moment, a venit jumătate din echipamente și până la sfârșitul anului, vor mai veni astfel de echipamente. Ar fi șocant să vedeți cum erau echipamentele pe care noi le scoatem acum din spital și cum sunt acestea, începând de la mese de operații, de la echipamente pentru intervenții chirugicale, nonchirurgicale, de la echipamente și piese de mobilier medical. Practic, ușor, ușor lucrurile se schimbă. Am primit foarte multe echipamente: mese de operații, cele recent aduse, fișete,  paturi. Urmează să mai vină paturi, cred că vreo 200, din nou, echipamente de nebulizare pentru copii, electrocautere. Chiar un aparat de dializă a fost trecut pe lista de investiții și a și venit”, a declarat administratorul public al Județului Călărași, Bogdan Mihai, pentru Canal SUD. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continue Reading
La Top