Paradoxul european: presa germană vede sistemul de pensii din România ca fiind mai avantajos
Concluzia definitivă a comparației nu poate fi dedusă doar din simpla divergență a sumelor lunare primite de pensionari. Analiza publicată de o platformă germană examinează sistemele de pensii din România și Germania pornind de la reformele implementate în București și de la provocările demografice cu care se confruntă ambele țări. În ambele cazuri se bazează în principal pe un principiul redistributiv în cadrul căruia contribuțiile contribuabililor de azi finanțează pensiile celor aflați în plata salariilor. Însă diferențele devin semnificative în ceea ce privește contribuțiile și modul în care funcționează economisirea privată obligatorie.
Una dintre diferențe majore privește Pilonul II. În Germania, contribuția totală la asigurarea de pensii, în anul 2026, ajunge la aproximativ 18,6% din venitul brut, iar prevederile de contribuție sunt, în mod obișnuit, împărțite în mod echilibrat între angajați și angajatori. În România, procentul de contribuție la asigurările sociale este de 25% din salariul brut, iar datele citate indică faptul că o parte de 4,75 puncte procentuale este direcționată către fonduri de pensii administrate privat. Astfel, românii se confruntă cu o formă de acumulare în conturi individuale, finanțate din investiții pe piețele financiare, ceea ce implică fragilitatea rezultatelor în funcție de evoluția pieței, costurile de administrare și momentul la care sumele ajung efectiv la beneficiari.
O schimbare semnificativă a fost operaționalizată prin Legea pensiilor nr. 360/2023, aplicabilă din septembrie 2024, care aduce în prim-plan o formulă de calcul bazată pe totalul punctelor acumulate și pe valoarea punctului de referință. Procesul de recalculare a pensiilor include introducerea unui principiu de stabilitate, iar perioadele contributive de peste 25 de ani apar ca elemente definitorii ale reformei românești, menite să ofere o recompensă mai consistentă pentru perioadele îndelungate de activitate profesională. În schimb, Germania optează pentru o altă strategie: nivelul standard al pensiei înainte de impozitare rămâne stabil la un prag de 48% până în 2031, iar creșterile pensiilor au fost monitorizate printr-o ajustare de aproximativ 4,24% începând cu 1 iulie 2026.
Pentru cetățenii români care au lucrat în Germania, relația dintre cele două sisteme devine deosebit de relevantă. În conformitate cu regulile europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, perioadele de asigurare realizate în România și Germania pot fi luate în calcul pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare, iar fiecare stat, în măsura în care este posibil, poate calcula și plăti partea de pensie proporțional cu perioadele lucrate în respectivele locații. Concluzia acestei analize este că nu se poate afirma în mod categoric care dintre cele două sisteme este superior. România pune mai mare accent pe componenta privată obligatorie și pe recompensarea perioadelor îndelungate de cotizare, pe când Germania dispune de o plasă publică de protecție socială mai extinsă și mai solidă din punct de vedere al finanțării. În contextul global al reformelor și al migrației profesionale, această evaluare evidențiază complexitatea deciziilor privind sustenabilitatea sistemelor de pensii într-un cadru european care își adaptează constant mecanismele de protecție socială.
