Pământul ar fi avut un „văr” uriaș, devorat de Soare: ipoteza ce ar putea explica un mister vechi al astronomiei
Un studiu recent, publicat într-o revistă de prestigiu în domeniul astrofizicii, propune o interpretare interesantă a structurii interne a Soarelui prin comparații cu evoluția stelară modelată computațional. Potrivit cercetătorilor, o posibilă urmă chimică lăsată în interiorul Soarelui ar putea proveni dintr-un eveniment din primele faze ale existenței sale, când în protostele erau înconjurate discuri protoplanetare încărcate cu materie în circulație între centru și resturile circumstelare. În această ipoteză, înghițirea unei planete cu masă cu mult peste cea a Pământului ar fi putut modifica compoziția chimică a straturilor interioare ale stelei într-un mod care să fie detectat ulterior prin indicatori precum conținutul de litiu și alte elemente.
Echipa de cercetători a folosit un software deschis pentru a simula evoluția internă a Soarelui, generând o serie de modele variate pe care le-a confruntat cu măsurători acustice precise ale structurii sale interioare. Parteneriatul dintre teorii de evoluție stelară și observații întreținute la înaltă precizie a dus la concluzia că ingerarea unei planete cu o masă între cinci și zece ori cea a Terrei ar putea explica discrepanțele în lungimea de timp dintre modelele standard ale Soarelui și datele observabile. Potrivit autorilor, această ipoteză ar putea la rândul ei să ofere o explicație pentru modificări subtile din interiorul stelii, inclusiv nivelul scăzut de litiu, un element care rămâne un semnal intrigant pentru înțelegerea istoriei timpurii a sistemului nostru solar.
Conform cercetătorilor, probabilitatea ca astfel de evenimente timpurii să fi avut loc în tineri ani ai galaxiei este compatibilă cu frecvența relativă a super-Pământurilor observate în alte sisteme, deși în Sistemul Solar nu există asemenea corpuri majore. În esență, scenariul sugerează că o planetă masivă ar fi fost absorbită în etapele inițiale ale formării Soarelui, ceea ce ar putea explica nu doar absența unui obiect de această categorie în proximitatea Soarelui, ci și diferențele de compoziție și de comportament interior în comparație cu așteptările teoretice clasice.
Studiul propune, astfel, o legătură între fenomenele aparent separate: scăderea cantității de litiu găsită în interior și discrepanțele dintre modelele standard ale evoluției stelare și măsurătorile exacte ale structurii sale. Dacă ipoteza se confirmă prin studii suplimentare și observații independent evaluabile, ar oferi o cheie explicativă pentru modul în care procesele de formare și evoluție timpurie ale sistemelor planetare pot influența în mod profund trăsăturile stelelor gazose, inclusiv compoziția chimică resonantă a vegetei astrofizice prin care trece materia în timpul acelor prime perioade de viață. În plus, această perspectivă ar putea oferi un cadru unitar pentru înțelegerea frecvenței apariției de super-Pământuri în alte componente ale galaxiei, raportând-o la particularități locale ale unor sisteme cum este cazul nostru, unde asemenea obiecte abundente nu au fost identificate până în prezent.
