URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ORAȘUL CĂLĂRAȘI SERBEAZĂ 428 DE ANI ISTORIE ȘI 190 DE ANI CA REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ

Astăzi, orașul Călărași a celebrat două momente importante din istoria sa: 428 de ani de la atestarea documentară și 190 de ani de la momentul în care a devenit reședință de județ.

Muzeul Municipal a fost gazda unei expoziții memorabile, unde au fost expuse obiecte istorice fascinante, precum aparate vechi de cinema, accesorii școlare, cărți, figurine, biciclete și multe altele. Evenimentul a debutat la ora 10:30 și s-a încheiat la ora 12:30.

Autoritățile locale, alături de oficialitățile din Bulgaria, Serbia și Republica Moldova, au fost prezente la eveniment, subliniind importanța acestui moment pentru comunitatea din Călărași.

Ne bucurăm că au trecut 190 de ani și progresăm, pentru că, după cum vedeți, suntem într-un program de reabilitare a orașului. Călărășenii trebuie să se bucure pentru că zi de zi ne modernizăm, facem acest lucru pentru ei. Aceste delegații străine venite din Bulgaria, Serbia și Republica Moldova, s-au bucurat pentru că an de an au venit la noi și au observat schimbări, sunt invidioși pe noi și spun că ei nu au reușit să facă atât de multe lucruri, câte facem noi în Călărași. Cetățenii orașului nostru trebuie să aibă încredere în noi, deoarece la 428 de ani de la atestare, facem lucruri minunate a declarat primarul Călărașiului, Marius Dulce, pentru Canal SUD.

Astăzi este o zi frumoasă, deosebită pentru Călărași, este o zi în care ne-am reunit toți, nu forțe politice, ci călărășeni. Mă bucur că sunt prezenți atât de mulți oameni și cred că această zi va conta foarte mult, deoarece informarea pe care o vom face astăzi se adresează în primul rând cetățenilor și suntem mândrii că putem realiza aceste lucruri palpabile și deosebite. Să știți că țelul nostru este acela de lucra pentru generațiile viitoare, și chiar dacă sunt destul de multe proiecte care creează un deranjament al oamenilor, cu timpul vor dispărea și veți vedea că orașul nostru va fi pe harta orașelor țării, un oraș civilizat, cu infrastructură a declarat senatorul Nicușor Cionoiu, pentru Canal SUD.

Astăzi, pentru că sunt Zilele Municipiului Călărași, urez la mulți ani tuturor călărășenilor și aș dori să le transmit să aibă încredere într-o administrație pentru oameni, așa cum noi, ca și echipă a Partidului Social Democrat, ne gândim ce să facem să modernizăm frumosul nostru orașa declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, pentru Canal SUD.

Elevii premianți au fost onorați cu diplome și premii, recunoscând contribuția lor valoroasă la dezvoltarea și prestigiul comunității locale.

La evenimentul de sărbătoare organizat astăzi, au fost acordate titluri de cetățean de onoare unor persoane remarcabile din comunitate. Aceste distincții au fost oferite în semn de apreciere pentru contribuțiile lor semnificative aduse orașului și pentru implicarea activă în dezvoltarea acestuia.

Astfel, ziua de 22 septembrie a rămas una de sărbătoare și recunoștință pentru orașul Călărași.

Continue Reading
La Top