În această dimneață, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unui cal prins în noroi. Animalul avea picioarele îngropate complet și nu se putea mișca. Pompierii spun că extragerea lui ar fi fost riscantă dacă nu se intervenea cu atenție.
Cea mai bună soluție pe care salavatorii au găsit-o pentru scoaterea animalului din mediul ostil a fost de a săpa în jurul său cu mâinile goale.
“Efortul colegilor a fost unul uriaș: nu s-au putut folosi lopețile. Noroiul era foarte cleios și se lipea, așa că au fost nevoiți să sape în jurul calului cu mânile goale. Timp de oră și jumătate, colegii noștri au săpat continuu și au scos cu mâinile o cantitate impresionantă de noroi. Nu au avut vreme de odihnă, deoarece animalul se afla acolo de ma bine de o oră, în bătaia soarelui, fără să poată bea apă. În sprijin, Primăria Cernavodă a trimis un buldoexcavator pentru a trage animalul, autospeciala de stingere neputând înainta până la locul intervenției din cauza noroiului. Calul a fost salvat și redat proprietarului.” – a transmis, printr-o postare pe Facebook ISU Constanța.