URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

O NOUĂ TRANȘĂ DE BANI DIN PARTEA STATULUI INTRĂ PE CARDURILE ROMÂNILOR

Peste 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutor prin intermediul programului „Sprijin pentru România” vor primi o nouă tranșă de bani, în valoare de 250 de lei, prin intermediul cardurilor pentru alimente.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că a virat suma totală de 623.874.750 lei pentru alimentarea celor 2.406.112 de carduri pentru alimente și mese calde. Astfel, românii care întrunesc condițiile de eligibilitate pentru programul „Sprijin pentru România”, vor beneficia de un ajutor în valoare de 250 de lei doar pentru a achiziționa alimente de bază, precum și pentru a putea achita mesele calde, la restaurant sau în alte locuri în care pot beneficia de acest serviciu.

Persoanele din categoriile vulnerabile primesc pe parcursul acestui an șase tranșe de bani, egale, distribuite o dată la două luni. Per total, pe întregul an, fiecare persoană care se încadrează în program va primi 1.500 de lei. Fiecare tranșă de ajutor are o valabilitate de 12 luni și poate fi utilizată doar de către beneficiar, dar se pot face și excepții.

Sursă text: infofinanciar.ro

Continue Reading
La Top