Testarea anuală a „alfabetizării funcționale” a elevilor este prevăzută în proiectul legii învățământului, varianta Deca, iar rezultatele la aceste testări nu vor fi folosite pentru a pune note în catalog, spune ministrul Educației.
Ligia Deca a precizat la Radio România Actualități că profesorii vor fi formați în alfabetizarea funcțională a copiilor, iar rezultatele elevilor date la testările anuale vor fi folosite pentru „documentarea intervențiilor necesare în anul următor”.
Și în prezent, din 2012, Ministerul Educației are toate datele despre alfabetizarea funcțională a tuturor elevilor, obținută în urma Evaluărilor naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Acestea nu au fost însă niciodată folosite pentru a implementa măsuri la nivel sistemic sau individual, așa cum prevede Legea educației în vigoare.
Ligia Deca susține că prin noile testări, prevăzute de proiectele sale de legi, „șansele ca un copil să aibă un un nivel insuficient, de exemplu, de literație, de alfabetizare științifică la nivelul vârstei de 15 ani, când testăm PISA, va fi mult, mult redus, pentru că noi vom avea informația încă din școala primară și gimnazială în fiecare an, cât să facem intervențiile necesare.
Ligia Deca: „Din nou, acestea sunt detalii care se pretează legislației secundare. Ceea ce noi prevedem în lege, în norma primară, este că se înființează această platformă națională de alfabetizare funcțională, realizată de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. De asemenea, se înființează și un program național de formare al cadrelor didactice, care are ca scop final tocmai creșterea nivelului de alfabetizare funcțională. Copiii, așa cum spuneați, vor fi testați anual, scopul nefiind o notă în catalog, ci fiind documentarea intervențiilor necesare în anul următor, în așa fel încât să ajungă la nivelul pe care ni-l dorim pentru vârsta respectivă, în așa fel încât la final competențele pe care elevul este capabil să le demonstreze se înscriu în ceea ce sistemul dorește prin profilul absolventului pe care îl avem descris. Mai concret, haideți ca să intrăm și în zona concretului: șansele ca un copil să aibă un nivel insuficient, de exemplu, de literație, de alfabetizare științifică la nivelul vârstei de 15 ani, când testăm PISA, va fi mult, mult redus, pentru că noi vom avea informația încă din școala primară și gimnazială în fiecare an, cât să facem intervențiile necesare, să nu mai avem acel procent mult prea mare, da, de 40 și puțin la sută dintre elevi care nu sunt la nivelul funcțional pentru PISA”.
Sursă text: edupedu.ro