Elevii claselor de Artă ale Liceului Pedagogic ” Ștefan Bănulescu” Călărași au avut drept coleg de bancă un jandarm din cadrul compartimentului “Prevenire și combatere fapte antisociale”.
Lecția transdisciplinară a venit la inițiativa cadrelor didactice și a Consiliului Elevilor din cadrul liceului.
Plutonierul adjutant șef Ilie Ionel, le-a prezentat elevilor trusa criminalistică și a răspuns întrebărilor numeroase venite din partea elevilor.
Copiii, la rândul lor, au efectuat activități de amprentare și au intrat în rolul de oameni ai legii în cea de-a doua parte a activității în care au analizat “Dosarul Ela” din romanul psihologic “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu, dar și pierderea și găsirea succesivă a scrisorii din comedia:”O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.