URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

NOUL ADMINISTRATOR PUBLIC AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI PROMITE O EVOLUȚIE A SPITALELOR DIN SUBORDINE

Bogdan Mihai a postat pe pagina sa de socializare un mesaj pentru cetățenii Călărășeni dar nu în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Călărași ci în calitate de administrator public al județului Călărași.

“În evoluție nu există sfârșit. Doar începuturi.
De azi nu mai coordonez activitatea unui singur spital.
De azi voi coordona activitatea în toate cele trei spitale aflate în subordinea Consiliul Județean Călărași.
De pe o nouă poziție. Cea de administrator public al județului Călărași.
Azi am avut multe discuții cu oamenii alături de care am reușit să schimbăm cumva percepția asupra celei mai mari unități medicale din județ.
Oameni buni, oameni dedicați. Cu realizările și cu greșelile lor. Ca și mine. Ca și dumneavoastră.
Consider că este normal că atunci când cineva pleacă de pe o funcție publică, să fie capabil să lase în urmă ceva palpabil.
Ați fost alături de mine în fiecare etapă pe care am proiectat-o și pe care am pus-o în aplicare. Împreună. Reușitele mele sunt în primul rând ale voastre.
Voi duce bunele practici pe care le-am început la Spitalul Judetean de Urgenta Dr.Pompei Samarian Călărași și către Spitalul de Pneumofiziologie Călărași și Spitalul de Psihiatrie Săpunari.
După cum am spus, este doar un nou început.
Un început prin care, alături de președintele Vasile Iliuță, confirmăm faptul că sănătatea rămâne prima prioritate a actului nostru administrativ”.

Continue Reading
La Top