Școala Gimnazială Nr.1 din Fundeni a fost reabilitată complet. Ultima etapă, cea mai importantă a fost achiziționarea mobilierului necesar pentru dotarea sălilor de clasă.
Între timp, lucrurile nu s-au oprit aici. Administrația locală și-a îndreptat atenția și către preșcolarii din localitatea Fundeni. O grădiniță modernă va fi realizată alături de o sala de sport, anunță primarul Gheorghiță Cărtușanu.
Lucrările anunțate în urmă cu două săptămâni spre începere, astăzi prind contur.
“În urmă cu 2 săptămâni vă anunțam inceputul lucrărilor de construcție a grădiniței, acum a venit momentul să vă anunțăm că lucrăm fără oprire, din respect pentru copiii din comuna noastră. Lucrările de cofrare sunt in derulare și grădinița începe să prindă contur. Grădinița va avea 4 clase și va oferi copiilor din comună spații de învățare moderne, echipate la standardele actuale. La baza fundației comunității noastre trebuie să stea educația, iar noi ne asigurăm că aceasta este de calitate. Vă informăm în permanență despre derularea proiectelor, acestea sunt importante pentru toată comunitatea”, informează Primăria Comunei Fundeni.