URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

NOI ALEGERI LOCALE ÎN COSTINEȘTI, DUPĂ CE PRIMELE AU FOST ANULATE. VOTANȚII, CHEMAȚI SĂ-ȘI ALEAGĂ PRIMARUL

În Costineşti, alegătorii sunt aşteptaţi din nou duminică la urne pentru a-și alege primarul. Biroul Electoral Central (BEC) a anulat alegerile de acolo pe 25 iunie şi a dispus repetarea scrutinului duminică, 7 iulie.

Alegeri pentru un nou primar, la Costinești, pe 7 iulie

Secțiile de votare se vor închide duminică seară. Gheorghe Mechenici (PNL) și Jeanu Dorin Dumitru (PSD) sunt doi dintre candidații la Primăria Costinești. După 9 iunie, când au organizate alegeri locale în toată țara, fiecare dintre ei și-a tot anunțat victoria vreo două săptămâni la rând, ba unul, ba celălalt, până când, în cele din urmă, alegerile au fost anulate.

Am votat, în primul rând, pentru dezvoltarea Costineștiului din punct de vedere al structurii, din punct de vedere economic, dar încă un lucru pe care mi-l doresc foarte mult este să fim o comunitate unită. Din păcate, în ultimul timp, ne-am împărțit cumva în tabere și îmi doresc ca peste patru ani să fim o singură echipă. Sper să nu mai existe riscul (să se repete ce s-a întâmplat pe 9 iunie n.r.), chiar am intra în istorie dacă s-ar întâmpla lucrul ăsta”, a spus Gheorghe Mechenici, candidatul liberal.

„Astăzi se simte vibe-ul bun, cetățenii au ieșit la vot. Și, cum am spus și în urmă cu două-trei săptămâni, nici nu mai știu cât a trecut, se va face dreptate. Va ieși așa cum trebuie, cel mai bun să câștige”, a precizat și Jeanu Dorin Dumitru, candidatul PSD la Primăria Costinești și actual edil.

BEC a admis cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de primar în urma unei solicitări a Partidului Social Democrat – filiala Constanţa.

“Anulează alegerile pentru funcţia de primar din Circumscripţia electorală numărul 29 comuna Costineşti, judeţul Constanţa, desfăşurate în data de 9 iunie 2024. Dispune repetarea la data de 7 iulie 2024 a scrutinului pentru funcţia de primar al comunei Costineşti, judeţul Constanţa”, se mai arată în hotărârea BEC, potrivit Agerpres.

„Având în vedere repetarea alegerilor pentru funcţia de primar la nivelul Circumscripţiei electorale nr. 29 – Costineşti, în data de 7 iulie, Autoritatea Electorală Permanentă informează că secţiile de votare se vor deschide la ora 7,00 şi se vor închide la ora 22,00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59 pentru cetăţenii care, la ora 22,00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot”, a precizat AEP.

Continue Reading
La Top