Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți, a anunțat recent, într-un interviu pentru Canal Sud, că săptămâna aceasta vor fi demarate lucrările pentru înființarea rețelei de gaze din localitate. La finalul proiectului, toți locuitorii comunei vor avea branșamente la care se vor putea racorda pentru accesul la rețea.
„Miercuri este prima zi în care începem să excavăm, adică să înceapă să monteze rețeaua. V-am mai spus și repet: aveam promisiunea certă că în șase luni de zile avem gaze în Roseți. Acum, depinde cum se va desfășura. Pentru că atunci când aveam promisiunea, eram încă primar și știam că orice mi se promisese trebuia și rezolvat”, a declarat Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți.
Întregul proiect are o valoare de peste 53 de milioane de lei. Aproximativ 50 de milioane sunt suportate de la bugetul de stat prin Programul Național de Investiții, în timp ce restul sumei o reprezintă confinanțarea primăriei.
„Cofinanțarea noastră pe primărie s-a diminuat cu vreo 48 de miliarde, bani vechi. Asta înseamnă 4,8 milioane. Și de fapt toată reducerea, ca valoare, care a avut loc în urma licitației este din banii noștri. Pentru că eu suma pentru proiect o am pe aceea pentru care am semnat contractul”, a mai precizat Nicolae Râjnoveanu.
În ceea ce privește lucrările, locul din care acestea vor începe a fost ales de firma executantă, în baza unor analize.
„Începem cu partea de Nord. Asta e propunerea lor în calitate de executant. Eu aș fi dorit să încep cu începutul, să încep de la Modelu încoace. Dar, dacă ei au venit cu propunerea asta, înseamnă că știu despre ce e vorba și că tehnologia impune acest lucru. Adică să o ia din aval către amonte”, a adăugat primarul comunei Roseți.
Primarul Nicolae Râjnoveanu mai anunță faptul că proiectele de construirea a unui dispensar și a unei grădinițe sunt în linie dreaptă. Cele două investiții sunt finanțate prin Compania Națională de Investiții.
„Cu dispensarul aștept să fiu chemat să semnez contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, iar pentru grădiniță este o anexă pe care trebuie să o demolăm și să dăm terenul liber de orice sarcină. Aceea anexă trebuia să o dăm noi jos mai demult, dar mai aveam niște materiale acolo”, a spus Nicolae Râjnoveanu.
Atât dispensarul, cât și grădinița vor beneficia de dotări de ultimă generație și vor deservi cetățenii la cele mai înalte standarde, mai spune edilul.
„De exemplu, la grădiniță cu șase săli de studiu, cu șase săli de mese, șase spații de dormit, cu toate utilitățile. Nu știu dacă există în județ așa ceva. La dispensarul uman, la fel: echipament nou, tot ce trebuie, cu toate utilitățile necesare unui medic de familie. Și sunt patru cabinete acolo”, a declarat Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți.
Nicolae Râjnoveanu își va încheia mandatul de primar al comunei Roseți luna aceasta, după ce a pierdut alegerile locale din data de 9 iunie. Noul primar al comunei Roseți va fi liberalul George Chiriță. Nicolae Râjnoveanu a fost edilul localității încă din anul 2000, fără întrerupere.