URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

“NICIODATĂ NU AM AVUT ACEST DREPT”. PROTESTUL ANGAJAȚILOR DIN FINANȚE CONTINUĂ

Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice din Călărași sunt în continuare nemulțumiți. În urma protestului de pe 11 august a.c., problemele celor 250 de angajați nu au fost rezolvate, ci, din contră, nepăsarea autorităților din Guvernul României a amplificat toată situația.

Protestul spontan al angajaților Administrației Finanțelor Publice din Călărași a început încă de la primele ore ale dimineții. Aproximativ 100 de persoane au ieșit în fața instituției publice pentru a-și manifesta nemulțumirile.

ÎN FINAL, ORDONANȚA GUVERNULUI NU VA FI LUATĂ ÎN CALCUL

Egalizarea salariilor pentru angajații din finanțe a fost stabilită în urma ședinței din 11 august a.c. Atunci, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a stabilit ca sindicatele de la nivelul instituțiilor din subordine să înainteze jurisprudența relevantă până la data de 17 august a.c.

Elaborarea proiectului de ordonanță de urgență până la data de 21 august 2023 pentru egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătorești”, arată concluzia care a reieșit din întâlnirea ministrului cu reprezentanților principalelor sindicate din domeniul finanțelor publice.

Conform liderului de sindicat din județul Călărași, coaliția a spus miercuri, 23 august a.c., că ordonanța nu va mai fi luată în calcul.

“Această ordonanță a fost redactată, semnată și aprobată în ședința noastră cu sindicatele în întâlnirea noastră cu domnul ministru. Ulterior, în coaliție s-a zis că nu va fi luată în considerare ordonanța. Se încurajează această diferență salarială. Diferențele salariale sunt notabile. Este vorba, în medie, de aproximativ 800 de lei“, a declarat Meleacă Puiu, președintele unui sindicat.

Pe lângă diferențele salariale, angajații sunt nemulțumiți și de legea salarizării.

“Nu a apărut nici măcar un draft privind modul în care vom fi plătiți. Nu știm cum vom fi plătiți de acum înainte“, a declarat aceeași sursă.

Se pare că se va renunță la sporurile de 30% pe care le iau angajații din finanțe.

“NICIODATĂ NU AM AVUT ACEST DREPT”

Conform legii, angajații din finanțe nu pot avea alte venituri. Dacă salariatul demisionează sau iese la pensie, acesta nu are dreptul de a activa în alt domeniu timp de un an de zile.

“Noi nu putem ca medicii sau asistentele, de exemplu, să ne ducem în privat. Nu avem dreptul de a ne reorienta profesional. Tocmai de aceea ne luptam pentru aceste salarii”, a spus Meleacă Puiu.

LIPSA DE PERSONAL, O ADEVĂRATĂ PROBLEMĂ LA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DIN CĂLĂRAȘI

În acest moment, la instituția publică se înregistrează un deficit de aproximativ 50 de posturi, iar acest fapt se răsfrânge asupra capacității de muncă și, implicit, asupra cetățenilor.

“Suntem aproape la avarie. La trezorerie, de exemplu, am rămas foarte puțini. Abia ne descurcăm”, a adăugat sursa.

Conform angajaților, condițiile de muncă există, însă programele cu care se lucrează sunt depășite. Aceeași sursă menționează că instituția nu poate să combată evaziunea fiscală cu programe vechi de peste 15 ani.

“VOUCHERELE DE VACANȚĂ NU NE AJUTĂ DOAR PE NOI, AJUTĂ ȘI STATUL”

O altă problemă cu care se confruntă angajații din finanțe de ceva vreme este neacordarea voucherelor de vacanță. Conform acestora, voucherele nu ajută doar personalul, ci și statul, prin încasările pe care le primește de la societățile din domeniul horeca.

Cert este că protestele vor continua la Călărași!

Continue Reading
La Top