Nepal: cum s-a produs dezastrul – ghețarul prăbușit a format zidul de apă și noroi, explică specialistul
Pentru a înțelege cum o avalanșă de rocă și gheață poate evolua într-un flux masiv capabil să distrugă tot ce întâlnește în cale, o analiză detaliată adusă în discuție de experți arată că acest tip de fenomen necesită o evaluare complexă a mecanismelor implicate. Un specialist în geomorfologie aplicată și expert în reducerea riscului de dezastre în regiunile montane înalte a discutat despre cazul unui eveniment dintr-o zonă montană, în care un proces de amploare a atras atenția comunității științifice internaționale. Omagierea acestei dinamici face parte dintr-o rețea de peste cincizeci de specialiști care își canalizează cunoștințele pentru a înțelege rapid astfel de evenimente și pentru a evalua riscurile aferente.
În ceea ce privește scenariile posibile ale modului în care s-a desfășurat fenomenul înalte, concluziile rămân deschise în acest moment. Una dintre posibilități indică faptul că o alunecare masivă de rocă ar fi fost suficientă pentru a mobiliza ghețarul, determinând prăbușirea acestuia în cascade. O altă explicație este aceea în care roca ar fi destabilizat ghețarul, acesta din urmă cedând la scurt timp după aceea. Se ia în calcul și ipoteza inversă, potrivit căreia ghețarul s-ar fi prăbușit mai întâi, iar masa superioară de rocă ar fi urmat să coboare peste el.
Conform observațiilor lui, descrierea cea mai adecvată la acest moment este cea a unei avalanșe combinate de rocă și gheață care a început la înălțimi aproximativ estimate în jur de 4.800 de metri și a coborât pe o pantă de peste 1.200 de metri. Cantitatea de gheață implicată în prăbușirea inițială a fost suficient de mare pentru ca, prin fragmentare șiTopire sub influența frecării și a încălzirii generate de mișcare, să contribuie la formarea unui flux de resturi extrem de distructiv. Apa rezultată s-a amestecat cu rocile și cu sedimentul, transformând inutilul ciclu de fragmente într-un torente mult mai periculos decât o avalanșă de rocă uscată.
Pe măsură ce fluxul se desprindea din munte și cobora în lungul văii, se observa o acumulare tot mai mare de apă și materiale solide. Forța acestui flux a erodat cu asemenea intensitate albia râului și versanții, iar la nivelul văii inferioare, o parte considerabilă a materialului transportat s-a depus pe versanți expuși. Inițial, imaginea evenimentului a fost asociată cu o posibilă inundație produsă de ruperea unui lac glaciar, fenomen cunoscut în literatura de profil sub acronimul GLOF. Această explicație ar fi fost firească, având în vedere că lacurile glaciare reprezintă una dintre sursele cunoscute ale inundațiilor bruște în regiunile montane. Însă, în cazul de față, nu a existat un lac glaciar care să se desprindă. Replica la această situație o oferă analiza ca un lanț de pericole sau cascadă a proceselor, în care totul a pornit de la o alunecare de teren care a implicat atât roci, cât și ghețari.
O componentă importantă a gheții a fost topită în timpul desfășurării procesului, ca rezultat al fragmentării și al încălzirii generate de frecare. În astfel de evenimente, nu întreaga cantitate de gheață se evaporă sau se topește imediat; în cazuri similare, fragmente de gheață pot fi transportate împreună cu resturile, topindu-se ulterior în fluxul de material. Analizele spectrale și imaginile din satelit au oferit indicii esențiale pentru reconstructrea spectrului de evenimente, ajutând la înțelegerea succesiunii proceselor care au dus la formarea torentului distructiv. În timp ce povestea evoluează, comunitatea științifică continuă să examineze datele pentru a identifica cele mai probabile relații cauzale dintre alunecările de teren, topirea gheții și transformarea resturilor în fluxuri cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător. Acest tip de analiză este crucial pentru evaluarea riscurilor în regiunile montane înalte și pentru îmbunătățirea calibării măsurilor de avertizare timpurie în zonele vulnerabile. În mod general, observațiile satelitare rămân un instrument esențial pentru monitorizarea din timp a mutațiilor terenului și pentru sprijinul deciziilor în situații de urgență, într-un efort comun de a reduce pagubele produse de astfel de fenomene extreme.
