URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

NEGOCIERI PENTRU ÎMPĂRȚIREA POLITICĂ A FUNCȚIILOR ÎN ADMINISTRAȚIE

Deputatul Dumitru Coarnă a precizat, într-o conferință de presă susținută la sediul Organizației Județene a PSD Călărași, că astăzi, 2 decembrie, și mâine, 3 decembrie a.c., au loc negocieri cu privire la repartizarea funcțiilor la prefectură și instituțiile deconcentrate.

“Săptămâna trecută, am votat Guvernul. Este un Guvern majoritar, cu 70% pondere în plen. Astăzi (n.r. 2 decembrie), mâine (n.r. 3 decembrie), se discută despre funcțiile subsecvente. Să vedem cum vor fi repartizate în teritoriu. Vorbim despre prefectură și celelalte instituții deconcentrate din teritoriu, cu respectarea legalității, pentru că vrem să respectăm legea, nu vrem să fim un altfel de USR sau un altfel de partid care vrea la guvernare în disprețul legii. Noi chiar vrem și o să facem lucrul acesta, o să respectăm legea. Mai multe subiecte de la nivel central, la momentul acesta, nu am. Președintele partidului, Vasile Iliuță, este la negocieri, astăzi (n.r. 2 decembrie), la PSD București”, a explicat Coarnă.

Amintim că șeful social-democraților călărășeni, Vasile Iliuță, declara, săptămâna trecută, într-o altă conferință de presă, că directorii instituțiilor deconcentrate din județ vor fi numiți politic, la fel ca prefecții și subprefecții, noul Guvern urmând, în viitorul apropiat, să modifice legea în acest sens. De asemenea, acesta afirma că directorii instituțiilor vor fi numiți în funcție de ministerele de resort conduse de reprezentanți ai Partidului Social Democrat. Totodată, după negocierile purtate în coaliția de guvernare, partidul îi validase, până la data de 25 noiembrie a.c., pe Liviu-Gabriel Mușat, directorul ADR Sud Muntenia și Sorin Vrăjitoru, fost parlamentar, pentru posturile de secretari de stat. Pentru funcția de prefect al județului Călărași, a fost propus vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Mihăiță Beștea.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top