URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MODIFICĂRILE ANUNȚATE DE BOR. CUM SE VA FACE SPOVEDANIA DE ACUM ÎNCOLO

Biserica Ortodoxă Română a aprobat o serie de propuneri privind Spovedania şi duhovnicia. Una dintre modificări prevede evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, celelalte modificări prevăd că:

* Sfânta Spovedanie se săvârşeşte în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de ea şi de duhovnic în timpul mărturisirii;

* Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte şi apoi să întrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;

* Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură;

* Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;

* Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;

* Respectarea cu stricteţe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii;

* Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Citește articolul complet pe site-ul www.euronews.ro

Continue Reading
La Top