ACTUALITATE
MODERNIZAREA COMUNEI ROSEȚI CONTINUĂ ȘI ÎN ACEST AN
Modernizarea comunei Roseți, din județul Călărași, continuă și în acest an. Primarul localității, Nicolae Râjnoveanu, este pus pe fapte mari. Potrivit acestuia, aproape toate proiectele de dezvoltare, din 2021, au fost finalizate, cu toate că pandemia de coronavirus a cam pus bețe în roate activității desfășurate de primăria pe care acesta o conduce. Sursa citată ne-a declarat că, din cauza crizei sanitare care s-a abătut asupra României, unele lucrări au rămas în urmă.
„În 2021, aproape am realizat tot ce ne-am propus, deși ne-a ținut foarte mult pe loc această pandemie, această criză care s-a abătut asupra țării noastre și care a făcut să nu lucrăm cu toate motoarele. Chiar la unele din lucrări am cam rămas în urmă, dar sperăm să le realizăm în termenele pe care ni le-am propus. Este vorba de canalizare și apă, respectiv extinderea rețelei În februarie (n.r. anul curent) va trebui să definitivăm această lucrare. Suntem la finalizare, dar nu știu dacă ne încadrăm. Totuși, sper să reușim. Anul trecut, am terminat școlile. N-am recepționat lucrarea, întrucât nu a fost gata cartea tehnică a construcției. Atât un constructor, cât și celălalt, deci ambele societăți, au avut probleme. Ba chiar societatea care ne-a executat lucrările de modernizare a rețelei de apă și de extindere a rețelei de canalizare, de trei-patru ori, a avut probleme. Aceasta a avut salariați care s-au îmbolnăvit și a trebuit să oprească lucrările pe o perioadă de 14 zile. În momentul în care ai oprit lucrările, când se preiau se mai întârzie, de fapt. Am întâmpinat aceste necazuri, asta este situația, dar s-au rezolvat. Pot să spun că am încheiat 2021 cu brio. Rezultatele sunt aproape cele pe care noi am contat”, a menționat Râjnoveanu.
“Cât despre celelalte obligații pe care ni le-am asumat, putem spune că suntem foarte înaintați“
Edilul a descris proiectele pe care le are în derulare și pe cele care urmează a fi implementate la nivelul comunei.
„Cât despre celelalte obligații pe care ni le-am asumat, putem spune că suntem foarte înaintați. Este vorba de proiectele pe care le-am întocmit și pe care urmează să le implementăm. Adevărul este că, în campania electorală, eu unul am prevăzut ca două dintre aceste lucrări, dispensarul și grădinița, măcar să le putem implementa. Noi speram ca anul acesta, cred, în condițiile în care depunem cererile de finanțare, să putem începe lucrările care se pot definitiva până la finalul acestui mandat. Am depus și proiectul pentru gaze, unde deja ni s-a aprobat documentația spre finanțare, urmând a se executa următoarea etapă și a primi avizul pentru partea economică financiară a proiectului. De fapt, asta se verifică la ora actuală”, a subliniat interlocutorul.
Locuri de casă pentru tinerii căsătoriți din comuna Roseți
În execuție se află, printre altele, și proiectul privind extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în zona unde vor fi atribuite peste două sute de locuri de casă pentru tinerii căsătoriți din localitate.
„O altă lucrare pe care am avut-o în plan și care deja se află în execuție este extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în zona unde noi atribuim locuri de casă pentru tinerii căsătoriți. Tinerii nu trebuie să aibă mai mult de 35 de ani, părinții lor să nu fi primit la vreuna dintre legile fondului funciar o suprafață de 5.000 de metri pătrați în proprietate, să nu fi avut niciodată un loc de casă atribuit sau o casă în proprietate și să fie căsătoriți. Acolo avem de distribuit 224 de locuri de casă, este un cartier întreg. La ora actuală, am început execuția lucrărilor, se lucrează la excavații. În primăvară, dacă timpul e bun, s-ar putea chiar mai devreme, să investim și să executăm, în regie proprie, rețeaua de apă acolo, măcar două artere. Avem în jur de 50 de cereri pentru acordarea unui teren acolo. E mult până începem, după o să vedeți că toate locurile se vor ocupa. Încă o condiție: cei care solicită loc de casă, trebuie să fie din comuna Roseți, nu din altă parte. Tinerii se duc în străinătate pentru a-și strânge bani în vederea construiriiunei locuințe la noi în comună. Nu vă ascund că noi mai avem un PUZ, dar pentru cei care au loturi de grădină în proprietate, pe partea dreapta a lui DN3B, până în Crucea de Leac. Și acolo se pot construi case. În condițiile în care sunt cetățeni cu familie numeroasă, care au primit o suprafață de 5.000 de metri pătrați, automat au posibilitatea de a-și face casă acolo, pe suprafețele pe care ei le au în proprietate”, a adăugat Râjnoveanu.
Infrastructura stradală, modernizată
Primarul comunei Roseți ne-a precizat că a depus, pe Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, un proiect pentru modernizarea rețelei de iluminat public. De asemenea, Primăria Roseți va depune, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.
“Avem un proiect depus pe ‘Anghel Saligny’ pentru modernizarea rețelei de iluminat public. Dorim să depunem, pe PNRR sau pe alte programe, proiecte pentru a rezolva câteva străzi cu probleme. Este vorba de strada General Dragalina, unde trebuie neapărat să investim, întrucât este o stradă foarte folosită de cetățeni și acele rigole de scurgere trebuie să le acoperim cu niște lucrări care să colecteze apele pluviale. Mai avem și un scuar de făcut, Strada Largă, unde banda de circulație dinspre Sud trebuie rezolvată. Am mai depus încă o documentație tehnică pe ‘Anghel Saligny’, cu o nouă etapă de canalizare. Noi avem acoperită cu rețea de canalizare aproape 70% din suprafață. 30% din suprafață nu este acoperită, adică toată partea de Sud de la DN3B, iar pentru a se introduce rețea de canalizare ne trebuie o altă soluție din partea proiectantului”, a explicat interlocutorul. (Georgiana ȘERBAN)