În perioada 18-20 august 2023, jandarmii călărășeni au continuat acțiunile specifice de asigurare a ordinii și liniștii publice, atât independent, cât și în cadrul dispozitivului integrat, pentru buna desfășurare a evenimentelor care au avut loc pe raza județului Călărași.
Astfel, în acest sfârșit de săptămână au fost prezenți la Festivalul Berii – ediția a II-a care a avut loc în municipiul Oltenița, dar și la Zilele comunelor Roseți și Perișoru, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică.
De asemenea, pe insula Hopa a avut loc festivalul de muzică electronică, 3 Smoked Olives Island Festival, la care au participat numeroase persoane, astfel încât au fost vigilenți pentru preîntâmpinarea oricăror fapte antisociale.
Zilnic, echipajele de jandarmi au acționat pentru intensificarea măsurilor de ordine și au desfășurat acțiuni cu precădere în zonele și arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit alte fapte antisociale.
Jandarmii le recomandă cetățenilor să dea dovadă de înțelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să supravegheze copiii care îi însoțesc și să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.
În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau apelați numărul unic de urgență, 112.