URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MINORII DE PESTE 16 ANI POT CĂLĂTORI SINGURI ÎN STRĂINĂTATE. CARE SUNT CONDIȚIILE

Legea care le permite adolescenților de peste 16 ani să călătorească singuri în străinătate a intrat în vigoare la data de 20 august. Totuși, legea prevede că minorii de peste 16 ani pot ieși singuri din țară doar în anumite condiții.

Începând cu data de 20 august, cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani se pot deplasa în afara țării neînsoțiți, în anumite condiții și în anumite scopuri. Legea prevede că aceștia pot merge la rude, la studii, la diferite competiții sau pentru tratamente medicale, dacă fac dovada acestui lucru”, transmite Farmisia Fetcu, șefa Centrului de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției de Frontieră Române.

De asemenea, minorii vor prezenta la ieșirea din țară mai multe documente.

Obligatoriu, minorii trebuie să prezinte, însă, declarația autentificată a ambilor părinți sau a reprezentantului legal, din care să rezulte destinația, durata și scopul acestei vizite”, a mai precizat Fetcu Farmisia.

Reprezentanții Poliției de Frontieră Române transmit că declarația autentificată a părinților trebuie prezentată în original la ieșirea din țară și nu în format electronic, deoarece aceasta din urmă nu poate fi verificată de polițiștii de frontieră.

În plus, dacă minorul se va deplasa în străinătate pentru studii sau pentru a participa la un concurs oficial, acesta va trebui să prezinte, pe lângă declarația autentificată, și documente emise de către organizatori din care să rezulte perioada și statul în care se vor desfășura activitățile.

De asemenea, la fel se va întâmpla și în situația în care minorul va merge în străinătate pentru a urma un tratament medical. Acesta va prezenta, pe lângă declarația autentificată semnată de părinți, și documente emise de autoritățile medicale române, din care să reiasă situația medicală a minorului.

Continue Reading
La Top