URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MINIVACANȚĂ ÎN DECEMBRIE 2022. ÎNCĂ O ZI LIBERĂ PENTRU BUGETARI

Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 2 decembrie 2022 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivit planificărilor stabilite.

Sursa foto: gazetadefiliasi.ro

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top