URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MINISTRUL MEDIULUI A DESCINS ÎMPREUNĂ CU POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII LA COLECTORII DE FIER VECHI DIN SĂRULEȘTI: „ESTE INADMISIBIL”. ZECI DE TONE DE DEȘEURI, CONFISCATE

Comisarii Gărzii de Mediu, polițiștii și jandarmii au descins, în această dimineață, în localitatea Sărulești în cadrul unei acțiuni de combatere a activităților ilegale cu deșeuri. Prezent a fost și ministrul Mediului, Mircea Fechet, care s-a arătat revoltat de situația descoperită în teren și l-a convocat la minister, mâine dimineață, la prima oră, pe primarul localității Sărulești.

M-aș bucura să nu vină singur. M-aș bucura să vină însoțit și de un reprezentant al comunității, pentru a mă asigura că discutăm același lucru cu toții. Nu discut un lucru cu primarul și alt lucru cu ceilalți, pentru că, în mod cert, așa cum arată astăzi acest câmp, este inadmisibil”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

Atât ministrul Mediului, cât și comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu au precizat că situația de la Sărulești nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci și una socială, asta pentru că deșeurile provin din colectarea fierului vechi, activitate din care mai mulți locuitori din Sărulești își câștigă existența. De asemenea, controlul autorităților a stârnit nemulțumirea cetățenilor implicați în acest fenomen.

Înțeleg că primăria a pus la dispoziția cetățenilor acest teren și deșeurile nu mai stau pe stânga și pe dreapta drumurilor, așa cum se întâmpla până acum trei ani. Înțeleg că, din punct de vedere al mediului, din ce mi-a spus domnul comisar, situația e mai bună decât a fost acum trei ani când au fost dânșii ultima oară și dacă astăzi situația este mai bună decât acum trei ani, nu văd niciun motiv ca peste trei săptămâni, trei luni sau alți trei ani situația să fie și mai bună de atât”, a mai spus Mircea Fechet.

În urma acțiunii, autoritățile au confiscat o cantitate de 50 de tone de deșeuri feroase și neferoase și aplicat amenzi de peste 40.000 de euro.

Astăzi, se vor confisca deșeurile cu valoare materială. Este o procedură nou implementată de către Garda de Mediu. Vor fi confiscate deșeurile cu valoare materială, noi nu strângem gunoiul de aici, noi dăm o lovitură afacerilor ilegale. Vor fi colectate deșeurile cu valoare materială, au fost aplicate deja sancțiuni în cuantum de 200.000 de lei și mai avem încă șase controale în desfășurare”, a precizat Andrei Rudolf Corlan, comisarul general al Gărzii Național de Mediu.

Ministrul Mediului a mai precizat că primul pas în rezolvarea acestei probleme este ca toți actorii implicați în acest fenomen să se întâlnească într-o dezbatere în urma căreia să fie aleasă cea mai bună soluție atât pentru mediu, cât și pentru cetățeni.

Speranța mea este ca împreună cu primăria să găsim soluțiile care se impun. Că discutăm despre finanțare, că discutăm despre autorizare, mi-au spus că au întreprins anumite demersuri pentru a se autoriza, așa ceva nu poate fi autorizat de nicio agenție pentru protecția mediului, pentru că uitați-vă cum sunt aruncate aceste deșeuri, dar îmi doresc foarte mult să găsesc o soluție legală pentru acești oameni. Și nu mă refer doar la această comunitate”, a precizat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

Anul trecut, Garda Națională de Mediu a aplicat sancțiuni în valoare de 133 de milioane de lei, în toată țară. De asemenea, a întocmit peste 680 de sancțiuni penale și a reușit să colecteze 90% din totalul sancțiunilor aplicate, a mai precizat Andrei Rudolf Corlan, comisarul general al Gărzii Național de Mediu.

Continue Reading
La Top