URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MINISTRUL ENERGIEI DĂ ASIGURĂRI: „NU EXISTĂ UN RISC DE BLACKOUT ÎN ROMÂNIA”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat vineri seara că nu există riscul unui blackout în România. Acesta a adăugat că nu trebuie excluse, totuși, riscurile la adresa sistemului energetic național și a dat exemplul Spaniei, care a experimentat o astfel de situație.  

Din punctul meu de vedere, nu există (n.r. risc de blackout). Nu înseamnă că trebuie să excludem riscurile la adresa sistemului energetic national, am văzut prin ce a trecut Spania, iar blackout este un scenariu cumplit.

 Este un singur blackout în istoria României, 10 mai 1977, la câteva luni după cutremurul în acelaşi an, a durat şase ore, iar pagubele au fost de 3-4 ori cât pagubele cutremurului. Aceasta este dimensiunea unui blackout. Nu suntem în acel scenariu”, a declarat Sebastian Burduja.

El a precizat că România e norocoasă pentru că are un mix energetic divers.

A plouat, avem lacurile de acumulare peste 82% umplute, deci aportul hidro va fi unul important. Avem partea de nuclear, reactorul de la Unitatea 2, care este în maintenanţă planificată pe finalul lunii, reintră în sistem cu aproape 700 de megavati. Avem termocentralele pe gaz, cum este Brazi. Avem, sigur, şi partea de solar şi eolian.

(..) Ştiu că s-a vehiculat mult acest cuvânt în spaţiu public, şi la alegerile prezidenţiale, şi cu efect de panică, mergeţi oameni buni la ATM-uri şi scoateţi-vă banii din bănci, că ar putea să rămâneţi fără bani. Adică tot felul de manevre de dezinformare. Dar, realmente, şi o spun cu toată răspunderea de ministru şi pe baza datelor, nu există un risc de blackout în România”, a spus Sebastian Burduja.

Continue Reading
La Top