URMĂREȘTE-NE

EDUCAȚIE

MINISTERUL EDUCAȚIEI: MODIFICĂRI ÎN REGULAMENTUL PENTRU COMPETIȚIILE SPORTIVE ȘCOLARE

Noutăți anunțate de Ministerul Educației pentru competițiile sportive școlare. Au dreptul de participare toți copiii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar înscriși, la data de 1 octombrie a anului școlar în care se desfășoară competiția, în registrul matricol al unității de învățământ pe care o reprezintă, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial. Elevii nu mai pot participa în calitate de arbitri sau de organizatori de competiții, lucru valabil până la acest moment. Totodată, cupele și festivalurile organizate de unitățile de învățământ au fost anulate.

Găsiți mai jos detalii legate de modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3394 din 16.03.2022. 

Ordin pentru modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.916/2020.

Având în vedere: 

  • Prevederile art. 57 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Referatul de aprobare nr. 405/DGIP din 7.03.2022 al proiectului de ordin pentru modificarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.916/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare; și în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare, ministrul educației emite prezentul ordin. Art. I.
  • Regulamentul de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.916/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 septembrie 2020, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (1) se modifica și va avea următorul cuprins: „Art. 3. — (1) Ministerul Educației, prin Direcția generală învățământ preuniversitar, organizează și coordonează în fiecare an școlar, sub denumirea «Olimpiada națională a sportului școlar» (O.N.S.S.), competiții sportive școlare.

La acestea au dreptul de participare toți copiii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar înscriși, la data de 1 octombrie a anului școlar în care se desfășoară competiția, în registrul matricol al unității de învățământ pe care o reprezintă. Elevii din centrele de excelență și centrele olimpice, școlarizați temporar în unități de învățământ din localitățile în care funcționează acestea, au drept de participare numai pentru unitățile de învățământ de unde provin și sunt înmatriculați”.

2. La articolul 11, alineatele (3) si (4) se abroga.  

3. La articolul 25 alineatul (1), litera b) se modifica și va avea următorul cuprins: „b) prezentarea cărții de identitate sau a pașaportului în original. Pentru elevii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sau au împlinit vârsta de 14 ani, dar nu au primit cartea de identitate până la data începerii fazei competiției, se prezintă certificatul de nastere în copie eliberată de unitatea de învățământ, conform cu originalul”.  

4. La articolul 25 alineatul (1), litera e) se abrogă.

5. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  6. Anexa nr. 4 se abrogă.  Art. II. — Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Federația Sportului Școlar și Universitar, Direcția generală economică din cadrul Ministerului Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  Art. III. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Continue Reading
La Top