Ministerul Educației a trimis Corpul de control încă de săptămâna trecută la școala din comuna Răchitoasa, spune Roxana Cerghici, consilier de comunicare al ISJ Bacău pentru Edupedu.ro. Verificările au pornit după ce și ISJ Bacău a deschis o anchetă disciplinară la școala unde o învățătoare l-a făcut „handicapat” pe un elev cu autism pe grupul de părinți spunând: “Nu pot răspunde de toți handicapații, eu pot răspunde doar de copiii ok care se integrează”. Directoarea școlii indica drept vinovat elevul care ar fi fost agresiv cu colegii într-o pauză.
Mama elevului de 9 ani este însoțitorul copilului la clasă de multă vreme. O comisie de medici a recomandat ca băiatul să învețe în colectivitate, dar cu însoțitor.
Chiar și directoarea şcolii, Doiniţa Tulac, a precizat că “prezenţa mamei în sala de clasă nu e benefică, nici pentru copilul propriu, nici pentru ceilalţi”. Mai mult, directoarea subliniază că băiatul ar fi fost agresiv cu un coleg, iar mama nu ar fi intervenit. “Din senin, s-a supărat pe un copil şi a început să-l alerge, l-a târâit prin curte. Iar mama, prezentă, nu a intervenit absolut deloc. Am alergat eu, auzind din birou ţipetele copilului, şi de acolo a degenerat conflictul. Doamna învăţătoare a încercat să intervină, să medieze conflictul”, a precizat directoarea școlii.
Sursă text: edupedu.ro