Conferința Municipală de Alegeri a PSD Oltenița s-a desfășurat în data de 4 septembrie 2022. În cadrul evenimentului, social-democrații oltenițeni și-au ales o nouă conducere pentru următorii patru ani: vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Mihăiță Beștea. De asemenea, în cadrul întâlnirii politice, Beștea și-a anunțat candidatura la Primăria Municipiului Oltenița.

Pe lângă cei 70 de delegați, au participat, în calitate de invitați, primarii și viceprimarii PSD din localitățile Curcani, Chirnogi, Crivăț, Căscioarele, Frumușani, Gălbinași, Fundeni, Nana, Vasilați și Ulmeni.

Lucrările conferinței au fost prezidate de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
Din delegația Organizației Județene PSD, au făcut parte: parlamentarii PSD, respectiv senatorul Nicușor Cionoiu și deputatul Constantin Bîrcă, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, secretarul de stat Sorinel Vrăjitoru și secretarul general al Organizației Județene, Ion Samoilă.


Președintele Organizației Municipale a PSD Oltenița, Mihăiță Beștea, le mulțumește colegilor de partid pentru votul de încredere acordat. Acesta susține că funcția pe care o deține reprezintă o mare responsabilitate, având în vedere că și-a anunțat intenția de a candida la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Oltenița.
“Le mulțumesc colegilor de partid pentru votul de încredere acordat, sunt onorat dar în egală măsură sunt conștient că alegerea mea în funcția de președinte reprezintă o mare responsabilitate având în vedere că mi-am anunțat public intenția de a candida la alegerile pentru funcția de primar al Municipiului Oltenița. Împreună formăm o echipă puternică și determinată capabilă să câștige bătăliile electorale din 2024”, notează Mihăiță Beștea, pe o rețea de socializare.