SĂNĂTATE
MEDICII ANGAJAȚI PE TIMPUL PANDEMIEI VOR PUTEA OCUPA POSTURI PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ
Managerul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” Călărași, Bogdan Mihai, a susținut, astăzi, 10 martie a.c., o conferință de presă, în cadrul căreia a punctat aspecte despre modificările survenite în activitatea unității sanitare, în urma ridicării restricțiilor anti-Covid. Potrivit declarațiilor sale, medicii angajați pe timpul stării de alertă vor fi menținuți în activitate, prin organizarea de concursuri la nivelul instituției de sănătate.
“După cum știți, starea de alertă a fost ridicată, ceea ce înseamnă o impactare în cadrul activității spitalului, în ceea ce privește resursa umană, angajată pe starea de alertă. Personalul angajat pe starea de alertă, potrivit prevederilor legale, la acest moment, va fi menținut în activitate încă 30 de zile. Se pare că va mai fi o modificare legislativă care ne va mai permite să îi mai mențină, după expirarea celor 30 de zile, încă 60 de zile, timp în care noi va trebui să stabilim oportunitatea menținerii pe post a acestora prin concursuri organizate la nivelul unității medicale. Vor fi niște preocupări ale noastre de a clarifica în ce zonă ne ducem, cu necesitatea fundamentării menținerii acestor posturi, însă vă pot spune că, la final, decizia va fi doar pe ce înseamnă eficiență, adică noi vom dezvolta zone din spital care vor fi eficiente. În final, chiar vom restrânge activitatea acolo unde nu va exista un element care să contureze ideea de eficiență”, a declarat Bogdan Mihai.
“Tot caut legislația care ne permite să facem lucrurile astfel încât să ducem într-o zonă de transparență totală aceste concursuri“
Directorul spitalului călărășean spune că aceste concursuri organizate pentru menținerea personalului pe posturi vor fi cât se poate de transparente, astfel că și jurnaliștii vor fi invitați să fie observatori și să participe chiar la extragerea subiectelor.
“La concursurile pe care le vom organiza, o să vă invit și pe dumneavoastră (n.r. mass-media locală) să fiți chiar observatori la acele concursuri și poate și la extragerea subiectelor. Tot caut legislația care ne permite să facem lucrurile astfel încât să ducem într-o zonă de transparență totală aceste concursuri, pentru a elimina aura aceasta negativă care ne caracterizează în privința angajărilor din spitale, prin care lumea spune că angajările se fac pe pile, pe șpăgi. Nu, lucrurile acestea vor trebui eliminate și le vom elimina printr-o transparență totală“, a explicat sursa citată.
“Noi am acționat anticipativ, astfel încât am scos posturile, constant, la concurs și de aceea s-au și ocupat”
Bogdan Mihai a preluat conducerea spitalului pe timpul stării de alertă. Conform declarațiilor sale, de la începutul pandemiei, până în prezent, au fost încadrați, în sistemul medical, pe perioadă determinată, în starea de alertă, 34 de doctori. În tot acest timp, au fost organizate concursuri, astfel că majoritatea acestora au fost angajați pe perioadă nedeterminată. În prezent, doar opt medici sunt angajați pe durată determinată, însă se vor organiza concursuri și pentru aceștia.
“Noi am fost în stare de alertă de când am preluat mandatul, până ieri (n.r. 9 martie a.c.). Dacă punem întrebarea tehnică, vreo 33, 34 de medici au fost angajați pe starea de alertă. Între timp, noi am organizat concursuri. Practic, pe starea de alertă, acum, la acest moment, mai avem angajați doar 8 medici care nu și-au dat concursul. Dar concursul este dat în publicare și și aceștia se vor înscrie, pentru că, dacă așteptam și nu organizam concursurile, am fi avut acum 34 de medici pe care era posibil să îi pierdem într-o lună sau două. Noi am acționat anticipativ, astfel încât am scos posturile, constant, la concurs și de aceea s-au și ocupat, pentru că sunt spitale foarte apropiate nouă, geografic, care nu scot posturile la concurs, nu știu pe ce considerente“, a conchis managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași, Bogdan Mihai.