URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MĂSURI SUSȚINUTE DE PSD PENTRU VIITOAREA GUVERNARE

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu, a afirmat, pe o rețea de socializare, că majorarea alocațiilor, a salariului minim și a punctului de pensie este obligatorie pentru viitorul guvern. Acesta susține că cele trei măsuri se adresează categoriilor sociale cele mai afectate de creșterea rapidă a prețurilor.

“Familiile cu mulți copii, angajații și pensionarii cu venituri foarte mici, nu pot face față prețurilor crescute la energie electrică, căldură, alimente și medicamente. Românii au nevoie de sprijinul celor ce conduc țara”, notează, pe Facebook, parlamentarul călărășean.

Cele trei măsuri susținute de PSD și aplicate încă din prima lună de guvernare se referă la:

  • creșterea alocațiilor de la 214 lei la 300 lei, pentru copiii între 2 și 18 ani și de la 427 de lei la 600 lei, pentru copiii mai mici de 2 ani și pentru cei cu dizabilități;
  • majorarea punctului de pensie cu 11%;
  • creșterea salariului minim de la 2.300 de lei la 2.550 de lei.

“În primele 10 luni ale acestui an, veniturile la bugetul de stat au crescut cu 40 miliarde de lei și vor continua să crească! Dacă aceste creșteri de prețuri au condus la creșterea sumelor colectate la buget, atunci e absolut necesar ca o parte din bani să ajungă în buzunarul celor mai vulnerabile categorii sociale! Acești oameni au nevoie de noi, au nevoie de protecție”, a concluzionat demnitarul.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top