În conformitate cu Planul anual de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul judeţului Călăraşi pentru anul 2025 aprobat prin ordin al Prefectului, având în vedere situaţia operativă înregistrată în ultimii ani cu privire la incendiile de mirişte / vegetaţie uscată în urma campaniei de recoltare a cerealelor păioase, pentru prevenirea şi reducerea numărului situaţiilor de urgenţă produse, s-a luat hotărârea desfăşurării, cu sprijinul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă / cadrelor tehnice, a unor activităţi de instruire cu reprezentanţii operatorilor economici şi a utilizatorilor de terenuri agricole.
Pompierii militari vor avea în vedere ca în activităţile specifice derulate în teren să prezinte măsurile de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, dar şi restricţiile care se impun în ceea ce priveşte utilizarea focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.
Astfel, cadre militare din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţii vor organiza mai multe sesiuni de instruire pe parcursul întregii luni, scopul fiind acela de cunoaştere a reglementărilor în domeniu şi de a reduce numărul de incendii de vegetaţie şi arderi necontrolate. Astfel de sesiuni au avut loc pe parcursul acestei zile în localitățile Săruleşti Şi Valea Argovei, iar în perioada următoare pompierii se vor întâlni cu deținătorii de terenuri agricole din celelalte localități ale judeţului.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play, informează printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Călăraşi – Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan Ovidiu