POLITICĂ
MARIUS DULCE, REALES ÎN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL ORGANIZAȚIEI MUNICIPALE A PSD CĂLĂRAȘI
Lucrările Conferinţei municipale de alegeri din cadrul filialei locale a PSD Călărași s-au desfășurat ieri, 7 septembrie 2022. Marius Dulce a fost reales președinte al organizației municipale a social-democraților călărășeni. Acesta conduce de opt ani organizația. Peste 210 delegați prezenți la evenimentul politic i-au oferit acestuia, din nou, încrederea, desemnându-l, pentru un nou mandat, președinte al celei mai mari filiale a partidului la nivel județean.
La Conferința municipală au fost prezenți și ministrul Muncii, Marius Budăi, primarul municipiului Galați și vicepreședintele regional al partidului, Ionuț Pucheanu, Sorin Vrăjitoru, secretar de stat în aparatul de lucru al vicepremierului Sorin Grindeanu, senatorul Nicușor Cionoiu și preşedintele Organizației Județene a PSD, Vasile Iliuţă.
Liderul Organizației Municipale a PSD Călărași, Marius Dulce, a mulțumit colegilor săi pentru voturile acordate.
“Astăzi (n.r. 7 septembrie a.c.), începem o nouă filă din viața organizației. Nu este ușor, iar membrii echipei pe care am ales-o au o misiune destul de grea. Așa cum spunea Nicolae Dragu, iarna aceasta o să fie complicată. Și noi, cei din echipa PSD, trebuie să identificăm oamenii cu nevoi. Dacă avem un vecin amărât, să încercăm să îl ajutăm, pentru că nu este ușor. PSD este partidul care tot timpul a empatizat cu oamenii, a făcut pentru oameni și nu au rămas doar vorbe. Vreau să le spuneți oamenilor să aibă încredere în noi, pentru că împreună cu Vasile Iliuță, președintele nostru, facem echipă, împreună cu dumneavoastră lucrăm pentru Călărași, pentru că numai în echipă putem face ceva bun”, a declarat Marius Dulce.
Președintele Organizației Județene a PSD Călărași, Vasile Iliuță, a transmis oamenilor să aibă încredere în echipa formată din acesta și primarul municipiului, Marius Dulce, pentru că promisiunile din campania electorală vor fi puse în aplicare.
“Există o organizație funcțională. Mă uit sală și văd un singur lucru: un curcubeu de oameni politici care au venit din alte partide și s-au înscris în partidul care guvernează județul Călărași. Am promis oamenilor că vom fi lângă ei, am promis oamenilor că vom face foarte multe investiții și mai avem de făcut. Aveți încredere în echipa Iliuță-Dulce! Împreună vom reuși și în 2024”, a afirmat Vasile Iliuță.
Candidata la șefia Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate Călărași, Marinela Voivozeanu, a subliniat faptul că l-a susținut pe Marius Dulce în cursa pentru câștigarea fotoliului de primar, la alegerile locale, aceasta făcând parte din echipa de imagine a actualului edil. Ea a punctat faptul că după 16 ani de administrație liberală, acum, la Călărași, se vede schimbarea în bine, prin investițiile derulate de primărie.
“Fiecare om politic are un staff în spatele dumnealui, fiecare om politic are un om care se ocupă de PR și mie mi-a făcut plăcere ca pe tot parcursul campaniei electorale să fac parte din echipa de imagine a domnului primar Marius Dulce. Mi-am pus la bătaie, alături de colegii mei, tot ceea ce am știut, ca să transmitem mesaje frumoase călărășenilor, să le transmitem că orașul nostru trebuie să se schimbe și acest lucru se întâmplă din administrație. Avem nevoie, cu toții, de un oraș curat, civilizat, de un primar care să asculte problemele noastre, să fie aplicat și, bineînțeles, să simtă că trăiește în oraș alături de cetățenii dumnealui care îl votează. Ne-am dorit un Călărași dulce, se pare că îl avem și asta se vede cu ochiul liber în fiecare cartier al municipiului, acolo unde se desfășoară proiecte, iar acest lucru nu este ușor. Așa că, astăzi, dragi colegi, nu mai suntem împreună în campanie electorală, suntem într-un moment festiv, în care îl votăm în funcția de președinte al filialei locale a PSD Călărași pe Marius Dulce, alături de echipa dumnealui, atât de la centru, cât și de la Călărași. PSD, la Călărași, este o echipă. Că este echipa Iliuță, că este echipa Marius Dulce, este o singură echipă, cea a social-democraților. După 16 ani de administrație liberală, la Călărași se vede ceva, pentru noi, pentru călărășeni”, a explicat Marinela Voivozeanu.