URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MARIAN VLĂȘCEANU, CANDIDATUL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT PENTRU PRIMĂRIA COMUNEI CUZA VODĂ


Marți, 30 aprilie a.c., candidații Partidul Social Democrat Calarasi au încheiat depunerea documentației necesare pentru înscrierea în cursa electorală de la începutul lunii iunie. Marian Vlășceanu, candidatul pentru Primăria comunei Cuza Vodă, a încheiat lista celor 55 de participanți ai social democraților. 

Alături de Marian Vlășceanu a fost și Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași, astfel arătându-și susținerea pentru colegul de partid.

“Împreună cu secretarul general al Partidului Social Democrat Călărași, Ion Samoilă, și cu domnul Vlășceanu încheiem depunerea candidaturilor pentru primăriile si consiliile locale din județ. Am depus 55 de candidaturi în tot județul, comuna Cuza Vodă fiind ultima de pe listă. Am vrut să încheiem depunerea candidaturilor din acest an cu o comună din apropierea reședinței de județ”a declarat Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași. 

Secretarul general al formațiunii politice, Ion Samoilă, a fost prezent la sediul Primăriei comunei Cuza Vodă. Conform acestuia, Partidul Social Democrat Călărași se va clasa pe primele 5 locuri la nivel național după alegerile de pe 9 iunie.

“Atât la nivel național, cât și la nivel local, Partidul Social Democrat este situat pe locul I. Astăzi, într-adevăr facem ultima depunere de candidatură la Cuza Vodă. Vreau să cred că ultimii vor fi cei dintâi. În competiția din acest an, față de campania din anul 2020, suntem mult mai pregătiți și mai bine organizați, iar acest lucru se va vedea în dimineața zilei de 10 iunie”a precizat Ion Samoilă, secretarul general al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași. 

Ionut Stan, Elena Alecu, Marius Cojocaru, Adrian Nițu și Geanina Muscalu au completat lista de susținători prezenți la depunerea candidaturii. 

Marian Vlășceanu își propune soluționarea problemelor existente în comuna călărășeană. Sistemul de apă și canalizare, gazele, precum și infrastructura rutieră sunt prioritățile candidatului Partidului Social Democrat Călărași.

“Sunt multe îmbunătățiri care pot fi aduse acestei comune. Cunosc foarte bine localitatea, cetățenii și știu care le sunt nevoile. Experiența dobândită de-a lungul timpului va fi pusă în slujba locuitorilor, astfel încât această comună să se dezvolte. Voi continua proiectele existente și voi atrage o serie de fonduri cu ajutorul Consiliului Județean Călărași și a Ministerului Dezvoltării”a conchis Marian Vlășceanu, candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al comunei Cuza Vodă.

Continue Reading
La Top