URMĂREȘTE-NE

BREAKING NEWS

MARIA, REFUGIATĂ DIN UCRAINA ȘI ADĂPOSTITĂ LA CĂLĂRAȘI: RUȘII NE VOR SUFLETUL!

Suferința refugiaților ucraineni a fost povestită astăzi de voluntarii călărășeni implicați în acțiunile umanitare desfășurate pe teritoriul județului Călărași și la Vama Isaccea.

Aceștia au fost invitați într-o conferință de presă, organizată de Consiliul Județean Călărași și la care au luat parte și autoritățile interesate de ajutorarea celor care au nevoie.

Solidaritatea oamenilor este exemplară

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu, a mărturisit presei ce sentimente l-au încercat la puctul de trecere a frontierei de la Tulcea.

Ați văzut cu toții că de două săptămâni ceea ce este aproape de granița cu România este război, practic linistea Ucrainei a fost zbuciumată de obuze, rachete, sunt aproape două milioane de oameni care au părăsit Ucraina. Iar frontierele României au fost asaltate de ucraineni, sunt oameni care fug de gloanțe și-au pus viața într-o valiză și au pleacat înspre necunoscut. Asta am văzut eu când am fost la vama Isaccea. Am văzut oameni neputincioși. Vreau să vă aduc în vedere că sunt și oameni solidari. Adrian Ghioca este un om pe care călărășenii trebuie să îl cunoască deoarece el a alocat timp aceștior oameni neputincioși. Solidaritatea oamenilor este exemplară, aș vrea să aduc elogii doamnei Aura Giurcă, face eforturi imense alături de voluntari. Cred că este cea mai mare criză umanitară pe care România și Europa o traiește în acest moment. Cred că lucrurile trebuie să se așeze într-un făgaș normal și atunci împreună cu echipa PSD împreună cu Eduard Grama am  ajuns la concluzia că pentru prima data trebuie să înființăm un call center cu ajutorul unui coleg care vorbește limba ucraineană, acesta îi îndrumă pe toți cetățenii care apelează la serviciile lui, am reușit să îi cazăm câteva familii în Călărași  pe o durată nedeterminată, am vorbit cu diferite firme care să vină în sprijinul Crucii Roșii“.

În vămi este nevoie de scutece pentru copii

Aura Giurcă, directorul filialei Călărași a Crucii Roșii precizează că s-au strâns foarte multe produse si că în jur de 10 tone de produse vor pleca spre București.

În momentul de față Centrul Județean pentru Colectarea ajutoarelor este Sala de Sport din cadrul Școlii Tudor Vladimirescu. Crucea Roșie Călărași se ocupă de coordonarea acestui centru pe intreg județul. Mai avem un centru în Oltenița. S-au strâns foarte multe produse, în jur de 10 tone care vor pleca spre București luni sau marți și joi vor pleca în Ucraina. Medicamentele sunt cu regim special. Cu banii pe care i-am strâns de la concertul umanitar, am vorbit cu cei de la sediul central al Crucii Roșii Române, am solicitat punctul lor de vedere și mi s-a spus că cea mai mare nevoie în acest moment este nevoie de scutece pentru copii. Prima comandă a sosit. Eu admir felul în care s-au organizat instituțiile publice, instituțiile private și oamenii din oraș, este prima dată când a fost mobilizare”.

Am ajuns la concluzia ca în România este mai bine așa rău cum este

Isaccea este în momentul de față imaginea disperării, o imagine a neputinței, o imagine a oamenilor care nu au nici o speranță. Nu este ușor la ei, este o realitate crudă deoarece ei ajung fără bani la noi“, a declarat presei Adrian Ghioca, tânărul călărășean care face voluntariat la vama Isaccea.

“Eu sunt un voluntar privat, noi suntem câțiva oameni care strângem diferite ajutoare și pe care le ducem la refugiați. Problema este că atunci când sunt sortați acești refugiați unii ajung în România și nu au habar, nu au nici o directivă nu au fonduri, nimic, aceștia au nevoie de ajutor. La început eram o țară de tranzit, acum am devenit o țară tampon, mulți își doresc să rămână datorită ospitalității românilor. Organizarea este destul de bună  din punt de vedere a ajutoarelor, problema este a voluntarilor, poate vom reuși să acoperim acest deficit. Este greu să exprim despre ce sentimente sunt acolo, ceea ce vedeți emoțional la televizor înmulțiți cu 10 și veți simți realitatea de acolo din punct de vedere emoție, nu am cum să vă exprim. Am ajuns la concluzia că în România este bine așa rău cum este”.

Maria, mama refugiată din Odessa la Călărași, a vorbit despre război cu ochii în lacrimi

Regiunea noastră din Odesa a fost bombardată, noi am venit pe 6 martie în România, am lăsat totul în spate și am venit în primul oraș care ne-a oferit cazare. Până nu se liniștesc treburile acolo nu ne vom întoarce. Când am plecat din țară am reușit să plec din țară nu am reușit să iau multe lucruri, totul s-a întâmplat prea repede. Rușii vor de la noi sufletul nostru, pământul nostru, poporul nostru“, a spus aceasta la întâlnirea cu presa și autoritățile.

Sute de apeluri în call center-ul de la Călărași. Nu am trăit niciodată o asemenea dramă

Eduard Grama, administratorul public al Primăriei Municipiului Călărași a vorbit despre call center-ul înființat în urmă cu puțin timp și la care se răspunde în limba ucraineană.

Am înființat acest call center pentru a veni în ajutor acestor oameni loviți de necaz. Suntem alături de Aura Giurcă, ținem legătura cu ea pe orice segment de nevoie pe care o au cetățenii ucraineni. Am fost în vamă, am discutat cu autoritățile locale, păstrăm legătura, este o implicare totală, am fost mândru să îl întâlnesc pe Adrian Ghioca, un prieten din copilărie, am văzut că ei asigurau oamenilor de acolo un minim de atenție. La ieșirea din vama oamenii aceștia plecau către nicăieri. Vor urma să vină oamenii care nu au nimic. Nu am trăit niciodată asemenea dramă, ținem legatura cu oamenii de acolo, zilele viitoare ne vom duce la Isaccea, vom transmite către Crucea Roșie Călărași, emoția este la extremă”.

Săptămâna viitoare autoritățile au programat o altă vizită la Vama Isaccea.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top