Marea Britanie la 10 ani de la Brexit: cum arată economia și societatea după ieșire din UE
Prim-ministrul conservator David Cameron, care a convocat referendumul, dar și-a exprimat susținerea pentru rămânerea țării în Uniunea Europeană, și-a prezentat demisia a doua zi. De atunci, succesorii săi au întâmpinat dificultăți majore în a gestiona consecințele rupturii cu UE. Cel mai recent lider care a părăsit funcția a fost prim-ministrul laborist Keir Starmer, care a anunțat, în această săptămână, demisia după doi ani în care economia a stagnat, guvernul a părut disfuncțional iar electoratul s-a arătat divizat și dezamăgit. Toate aceste aspecte reprezintă, în mare parte, o moștenire indirectă a Brexitului.
Pentru susținătorii Brexitului, părăsirea blocului politic și economic, în acel moment format din 28 de state membre, promitea Regatului Unit posibilitatea de a-și „recâștiga controlul” asupra legilor, economiei și granițelor. În schimb, campania pentru rămânere a insistat pe costurile economice ale ieșirii, în timp ce tabăra pro-ieșire a mizat pe emoție și speranța că va apărea o oportunitate unică de a transforma în bine flexibilitatea Regatului în relațiile cu partenerii externi. Unul dintre liderii de ocupație în favoarea Brexitului, Boris Johnson, a subliniat că ar fi „nebun să nu profităm de această șansă unică în viață” de a trece prin acea ușă, adoptând ulterior rolul de prim-ministru.
Cu toate acestea, realitatea s-a dovedit mai dură decât promisiunile inițiale, în special în ceea ce privește obiectivele legate de imigrație, semnarea acordurilor comerciale și flexibilitatea resurselor bugetare destinate serviciilor publice. De asemenea, reglementările provenite de la Bruxelles au fost mai greu de înlocuit, iar negocierile aferente divorțului de UE au fost îndelungate și tensionate. Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană la începutul anului 2020, încheind o perioadă de tranziție de aproape un an, în timp ce o nouă realitate post-Brexit a început să modeleze atât economia, cât și politica internă.
Theresa May, care l-a urmat pe Cameron, a demisionat în 2019 după ce nu a reușit să asigure condițiile de ieșire acceptate de majoritatea parlamentară, în timp ce Boris Johnson a încercat să finalizeze Brexitul printr-un acord comercial marginal în condiții dificile, consolidând însă relațiile dintre Regatul Unit și UE într-un mod vădit tensionat. Johnson a fost în cele din urmă depășit de situații interne, în 2022, iar succesoarea sa, Liz Truss, a rămas în funcție doar 49 de zile. Următorul premier, Rishi Sunak, a continuat un parcurs de normalizare a acțiunilor Londrei în raport cu UE, fără a promite reforme majore în cadrul pieței unice.
În prezent, Starmer a vorbit despre o posibilă „resetare” a relației cu Europa, fără a însă susține reincluderea în piața unică, caracterizată prin liberul comerțului și lipsa barierelor vamale. În acest context, Brexit-ul rămâne o chestiune deschisă, cu provocări încă nerezolvate. În timpul negocierilor, forțe din interiorul conservatorilor care doreau o opțiune mai moderată și relații mai strânse cu UE au fost în opoziție față de tabăra ce susținea un Brexit ferm, formând o diferență semnificativă în cadrul partidului. De cealaltă parte, Partidul Laburist, deși mai favorabil aderării la UE, se confruntă cu propriile sale diviziuni interne, ceea ce complică scenariile posibile pentru viitorul politic al regiunii. Pe măsură ce țara își continuă traiectoria post-Brexit, discuțiile despre impactul real asupra economiei, a impozitelor, a regulamentelor și a influenței în politica internațională rămân în centrul atenției publice, iar cititorii primesc perspective mixte despre cum ar trebui să evolueze relațiile cu celelalte state ale blocului european.
