URMĂREȘTE-NE

POLITICĂ

MARCEL CIOLACU: ROMÂNIA SE AFLĂ ÎN PRIMA LINIE A DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE ȘI CONTĂM PE SPRIJINUL SUA PENTRU A O APĂRA ÎMPREUNĂ

Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a declarat, vineri, 11 martie 2022, cu ocazia vizitei în România a vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris,„România se află acum în prima linie a democrației occidentale și contăm pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru a o apăra împreună”.

„România se află acum în prima linie a democrației occidentale și contăm pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru a o apăra împreună. Acesta este mesajul principal pe care i l-am transmis astăzi (n.r. 11 martie a.c.), doamnei vicepreședinte al SUA, Kamala Harris, pe care am asigurat-o de deplinul nostru angajament în protejarea valorilor noastre democratice și a intereselor de securitate pe care națiunile noastre le au în calitate de aliați NATO. În același timp, trebuie să fim conștienți că ceea ce se întâmplă în Ucraina are un impact direct asupra noastră, a tuturor. Lumea s-a schimbat, iar noi ne confruntăm cu o nouă realitate. Acest lucru înseamnă noi provocări pentru poporul nostru, pentru economia noastră și pentru structura noastră socială. Vom continua să sprijinim refugiații care ajung în țara noastră, dar trebuie să ne gândim și la familiile noastre și la copiii noștri. De aceea, parteneriatul nostru strategic trebuie să fie dezvoltat și să includă o cooperare economică mai puternică. Investiții americane în energie, apărare, comerț și sectoarele financiare sunt absolut esențiale. Românii sunt gata să ajute în acest moment dificil, dar avem nevoie de întregul sprijin și suport din partea partenerilor noștri pentru ca impactul economic și social asupra țării noastre să fie cât mai redus”, a spus Marcel Ciolacu.

Continue Reading
La Top