URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

MAMELE SINGURE BENEFICIAZĂ DE CAZARE ÎN CADRUL CENTRULUI MATERNAL DIN CĂLĂRAȘI

Centrul Maternal Călărași este locul în care mama, acompaniată de profesioniști poate să reflecteze și să-și clarifice dacă are sau nu potențialul și capacitatea de a asigura îngrijirea, creșterea, educația copilului, conform nevoilor lui. Despre întreaga activitate a Centrului Maternal dar și despre obiectivele centrului a vorbit reporterilor CANAL SUD directoarea DGASPC Dana Arbagic.

Centrul Maternal Călărași funcționează din anul 2002, este construit prin intervenția Consiliului Județean și a Băncii Mondiale din acel moment, inclusiv cu fonduri FARE, pentru o parte din fonduri. Acest centru a fost destinat de la început prevenirii separării copilului de mamă și în special ne referim la beneficiare care au copii în întreținere cu vârsta 0-3 inițial, după care am extins vârsta pentru care putem interveni, constatând că sunt multe cazuri de abandon pe care am putea să le gestionăm prin intervenția noastră. Printre beneficiare mai avem și femei gravide în ultimul trimestru de sarcină care pot fi sprijinite pentru a nu-și abandona copilul imediat în perioada post-natală, dar și femei care sunt victime ale violenței domestice și pentru care se intervine împreună pentru cuplul mamă-copil. Avem o gamă variată a beneficiarilor serviciilor sociale în centrul maternal. Dispunem de condiții reprezentând cinci garsoniere cu grup sanitar, adaptate pentru găzduirea separată a mamei și copiilor

Sefa DGASPC continuă: “Nu avem un barem anume, cuplu de mamă și un copil, mamă și doi copii, trei copii, atât cât este nevoie ca să putem interveni pentru a preveni separarea lor de familie. Perioada de rezidență în centrul maternal, conform legii, poate varia de la șase luni, minim, la doi ani. Inițial facem un contract de acordare de servicii sociale pe șase luni, evaluăm familia, evaluăm situația de acasă și încercăm să intervenim și la nivelul membrilor familiei în așa fel încât să pregătim integrarea și revenirea mamei acolo, responsabilă pentru a-și menține copiii în cadrul familiei. În acest moment avem șase mame și 15 copii. Spun așa pentru că avem și un izolator unde găzduim în prezent o mamă cu cinci copii care astăzi va părăsi centrul. Pentru problemele pe care le au mamele suntem sesizați fie direct, de către primăriile din domiciliul femeilor aflate în dificultate, dar și de Spitalul Județean sau cele orășenești din județul Călărași, acolo unde se poate interveni pentru a preveni abandonul suspicionat de către cadrele medicale. În aceste situații ținem legătura cu asistenții sociali din cadrul unităților sanitare, ajutăm, consiliem, pentru declararea nașterii copilului, pentru obținerea drepturilor financiare, ulterior pentru întocmirea dosarelor de alocații, de ajutoarele de sprijin pentru familii în dificultate, sprijin care se realizează de specialiștii centrului maternal, în colaborare cu unitățile sanitare sau cu angajații primăriilor de municipiu.

Putem enumera câteva exemple de dificultăți, toate cazurile au particularitățile lor. Fie sunt victime ale violenței domestice și în cazul ăsta vorbim de un cerc vicios al întâmplărilor nefericite din familie, unde mămica, după o perioadă de relaxare revine prin a-și reconsidera opinia și atitudinea față de agresor. Pe acestea le considerăm cele mai dificile cazuri pentru că se continuă problemele de la domiciliu după o perioadă de fericire, așa îi spunem noi, când tot ciclul agresiunilor se reia. Dar avem aici dificultatea de a convinge pentru că este alegerea persoanei. Rămâne doar să monitorizăm noi situația copiilor, în așa fel încât ei să nu fie expuși la alte forme de violență. Situațiile dificile sunt cele reprezentate de opțiunea mamei de a rămâne împreună cu agresorul și nevoia noastră de a interveni pentru separarea copiilor de mamă. Cazurile sunt semnalate pe timpul zilei.

Noi răspundem la solicitări și pe timpul nopții, dar printr-o altă organizarea, avem și intervenția echipei mobile, avem psihologi și asistenți sociali pentru a reprezenta instituția la audierea minorului în instanță. Aici putem vorbi și de mame minore care pot fi audiate și aduse pe regim de urgență în centrul maternal. Prin intermediul poliției, atunci când se depistează un caz de violență ale cărei victime sunt mama și copilul, atunci Poliția cunoaște faptul că acest centru este destinat primirii în regim de urgență a cuplurilor mamă-copil. Protocolul de funcționare implică și primirea în regim de urgență chiar și pe timpul nopții dacă sunt considerate urgențe. Fie că au fost găsite de către Poliție, persoane fără adăpost alături de copii, au sunat, i-au găsit și au anunțat că urmează să îi îndrume și să predea aici un proces verbal cuplu mamă-copil pentru a fi asigurați pe perioada nopții. Ulterior, procedăm la evaluarea întregii situații și recomandări de servicii sau referim cazul către alte instituții care au atribuții în sensul ăsta. Adică sunt și primării sau provin din alte județe unde noi trebuie să redirecționăm cazurile ca aparținând teritorial competenței dumnealor.

Avem cazuri semnalate din Nicolae Bălcescu, din Sohatu, din Oltenița, nu e o zonă anume, cele mai des întâlnite probleme sunt în mediul rural. Serviciile oferite de centrul maternal sunt pentru fiecare beneficiar care intră în centru împreună cu copilul urmează o perioadă de evaluare psihosocială, în urma căreia noi identificăm cele mai importante probleme. Sigur că intervenim conform priorităților și acționăm în așa fel încât să existe servicii medicale și procedăm pentru înscrierea copilului la medic și a mamei, automat. Înscriem la școală copiii sau mama, pe care o îndrumăm fie și pentru șansa a doua, pentru că sunt foarte multe probleme care conduc la lipsa de ocupație sau identificăm un abandon școlar în antecedente. Identificăm un posibil loc de muncă și înscriem mama la forțele de muncă în ideea de a-și ocupa sau a exista șanse de a fi inclusă undeva în câmpul muncii. Toate sunt în scopul de a ajuta cumva viitoarea integrare. Trebuie să aducem undeva mama în situația în care să fie independentă de ajutorul statului pentru a-și crește singură copilul.

Acompaniem și sprijinim pentru obținererea tuturor beneficiilor de asistență socială, dar realizăm și individualizat serviciile. Avem lecții de educație sanitară, lecții de dezvoltare a competențelor parentale pentru că vorbim de cele mai multe ori de mămici singure, neșcolarizate și fără capacități și abilități suficient de bine dezvoltate pentru a putea să crească un copil și aici putem lărgi gama, promovăm alimentația la sân de la bun început, încercăm să explicăm și să aducem mama în acea normalitate pe care trebuie să o asigure copilului prin serviciile ei. Celelalte servicii se referă automat la toate trebuințele necesare asigurării unei vieți cotidiene optime, aici ne referim la găzduire unde avem servicii de locuire optimă, hrană, materiale de întreținere, de curățenie, toate sunt asigurate prin intervenția centrului”, afirmă directoarea Daniela Arbagic.

Centrul Maternal Călărași oferă și servicii de asistență psihologică, cea care are misiunea emoțională în centru fiind Petronela Constandache.

„Problema principală cu care se confruntă mamele care care se prezintă la centru este lipsa suportului din partea familiei, neavând suport, ele vin cu o stimă de sine scăzută, lipsa de afectivitate în ceea ce privește relația cu copiii, pentru că ele nu au suport necesar pentru a se descurca cu acești copiii, se canalizează pe treburile casnice, mai puțin pe partea educațională a copiilor, asta este cauza esențială. Avem soluții pentru a le ajuta, noi, în cadrul centrului oferim consiliere și încercăm să refacem relația defectuoasă dintre mamă și copil, încercăm să sprijinim partea educațională prin frecventarea cursurilor școlare, cel mai mult lucram pe relația de atașament, acesta este principalul scop”, a declarat psiholog Petronela Constandache. (Autor: Georgiana Petre)

Continue Reading
La Top