URMĂREȘTE-NE

EDUCAȚIE

LUNI, 13 FEBRUARIE, ÎNCEPE VACANȚA DE O SĂPTĂMÂNĂ PENTRU ELEVII ȘI COPIII DE GRĂDINIȚĂ DIN 10 JUDEȚE

De luni, 13 februarie, până vineri, 17 februarie 2023, elevii și profesorii din 10 județe sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din anul școlar 2022-2023 s-a încheiat vineri, 10 februarie, iar modulul 4 începe luni, 20 februarie. În această săptămână, ceilalți elevi din restul județelor sunt la cursuri. Ilfov și Suceava au avut vacanță deja între 6 și 10 februarie, iar restul de 30 de județe vor avea vacanța “mobilă” de o săptămână în curând, între 20 și 24 februarie, potrivit structurii anului școlar curent. 

Amintim că este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar. Potrivit calendarului anului școlar viitor, 2023-2024, care a fost suspus dezbaterii publice până pe 6 februarie, vacanța mobilă se păstrează, fiecare inspectorat urmând să decidă în ce săptămână din luna februarie va fi.

  • Pentru elevii din Capitală, vacanța „mobilă” din februarie 2023 este fixată pentru ultima săptămână din lună de către Inspectoratul Școlar București (ISMB)
  • Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ.

În anul 2023, prima zi de cursuri a fost luni, 9 ianuarie, și aceasta a deschis modulul 3 de cursuri. Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni.

Primii care au avut vacanța mobilă de o săptămână sunt cei din Ilfov și Suceava, pentru care vacanța de schi a fost între 6 și 10 februarie. Luni, 13 februarie, ei se întorc în bănci pentru a începe modulul 4 din acest an școlar.

Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie 2023. Luni, 20 februarie 2023, va începe modulul cu numărul 4 pentru copiii de grădiniță, elevii și profesorii din aceste județe.

Județele care vor avea vacanță în 20-24 februarie sunt Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

Pe scurt, de luni, 13 februarie, 20 sau 27 februarie 2023, elevii și profesorii se întorc la școală pentru modulul 4 care durează până pe 6 aprilie când, pentru două săptămâni, este vacanța de primăvară, în timpul căreia sunt sărbătorile pascale pentru creștini.

Continue Reading
La Top