URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

LUCRĂRI ÎN DERULARE, LA CENTRUL VECHI PIETONAL DIN CĂLĂRAȘI

Lucrările de modernizare a pietonalului din Centrul Vechi sunt în derulare. În prezent, se lucrează la sistemul de canalizare, rețeaua electrică, instalarea de cămine și fântâni. Edilul Călărașiului, Marius Dulce, estimează că acest obiectiv ar putea fi finalizat până în luna decembrie a anului următor.

“Zilele acestea am verificat, împreună cu o parte din colegii mei, stadiul execuţiei lucrărilor din cadrul proiectului de modernizare a pietonalului din Centrul Vechi, proiect finanţat din fonduri europene. Se lucrează la sistemul de canalizare, la reţeaua electrică, la instalarea de cămine, fântâni. Am întâmpinat ceva probleme care, între timp, au fost remediate. Potrivit estimărilor noastre, vom reuşi să finalizăm acest obiectiv până în decembrie anul viitor”, notează primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, pe o rețea de socializare.

Până în acest moment, au fost executate următoarele tipuri de lucrări: desfaceri la carosabil, terasamente pentru carosabil şi spaţii verzi, construcţii jardiniere.

Rezultate aşteptate la finalul implementării proiectului:

  • Suprafaţa carosabilă realizată: 785 mp;
  •  Suprafaţă spaţii verzi reabilitată: 7.255,9 mp;
  • Suprafaţa zonelor pietonale modernizate/extinse: 20.194,8 mp.

 

Continue Reading
La Top