Lucrările pasajului de la Drajna avansează, a anunțat, în urmă cu două zile, reprezentantul Guvernului României, Sorinel Vrăjitoru. Acesta a fost prezent pe șantierul de lucru al pasajului, iar potrivit declarațiilor sale, gradul de progres al construcției este de 15%.
“Compania care a câștigat această lucrare a înțeles necesitatea accelerării acestor lucrări. Am depus, în timpul mandatului meu de deputat, un amendament la bugetul de stat privind construirea acestui pasaj, iar astăzi are un grad de progres de 15%. Acest pasaj nu trebuia construit acum, ci trebuia construit în urmă cu 30 de ani, dar am promis călărășenilor, pe timpul mandatului de deputat, acest pasaj și mă țin de cuvânt până la capăt. În calitate de secretar de stat si reprezentant al Guvernului României, promit călărășenilor finalizarea acestui obirctiv de infrastructură rutieră într-un timp cât mai scurt”, a declarat secretarul de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al vicepremierului Sorin Grindeanu, Sorinel Vrăjitoru, pe o rețea de socializare.
Amintim că, secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu, declara, la finele lunii martie a.c., că la acea dată, dintre cei 214 piloți necesari pasajului, se forase, armase și turnase 57. De asemenea, până la 31 martie, se executase 902 coloane de balast necesare consolidării terenului de fundare, din cele 1.969. Totodată, se lucra la devierea celor două conducte de apă cu diametrul de 1.000 de mm, pentru a permite realizarea pasajului. De asemenea, fusese armat, cofrat și turnat primul radier, care se află între CF și DN3, și se lucra la realizarea armării a încă două radiere.
Pasajul de la Drajna va fi parte integrantă a viitorului drum TransRegio (TR ISTER) Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, de aproximativ 142 de kilometri, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul județului Ialomița.