Conform Primăriei Municipiului Călărași, începând cu data de 18.04.2023 a intrat în vigoare Legea 102/13.04.2023, pentru modificarea Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Astfel, în actul normativ nou apărut, la art.7, dupa alin. 23, se introduc 5 noi alineate – 23^1-23^5, care instituie o serie de obligativități, atât ale autorității locale cât și ale beneficiarilor autorizațiilor de construire emise.
Ca urmare, elaboratorii documentațiilor tehnice sunt rugați ca înainte de depunerea acestora în format fizic la ghișeul ,,Informații Urbanism” din cadrul instituției, să transmită pe adresa de mail iuliana.cataloi@primăriacălărași.ro, în condițiile respectării prevederilor GDRP, toate informațiile solicitate în Legea 102/2023, art. 7, alin. 23^1, lit. c) – f), i) si j).
Totodată, pe aceasta cale elaboratorii documentațiilor tehnice sunt rugați să comunice beneficiarilor lucrărilor autorizate prevederile Legii 102/2023, art. 7, alin. 23^3.